Mi-e dor ...

Mi-e dor de mirosul de iarba uda, mirosul acela verde-crud, de iarba proaspata amestecat cu mirosul de ploaie. Mi-e dor de dealurile verzi, molcome, din Ardealul meu, de mirosul de fan batut de soarele verii, de tufele cu mure in care ne bagam pana la gat, cand eram copii, de zmeura pe care o mancam pe fuga, cu urechile ciulite, de groaza "ca vine ursul!"

Mi-e dor de cerul acela albastru, parca infininit, pe care il priveam de pe camp, incercand sa-mi imaginez, cu mintea mea de copil, atunci, unde e Bucurestiul. Atunci imi era dor de Bucuresti, pentru ca imi era dor de mama. Acum imi e dor de Ardealul copilariei mele, unde mergeam vara de vara cu bunicii. De viata aia atat de simpla si atat de calma si linistita. De oamenii de acolo, atat de calzi, atat de diferiti de cei de aici. De campurile unde alergam pana oboseam, fara sa am vreo tinta vreodata. De gradina cu flori colorate a Mariscai. De privelistea de la micul geam al bucatarioarei, de unde vedeam tot dealuri si iar dealuri, atat de frumoase, cu pajisti si paduri... si-mi aduc aminte ca-mi pareau atat de aproape, la o aruncatura de bat si ce mirata am fost cand mi-a spus bunica ca de fapt sunt la sate si sate distanta! 

Cat mi-e de dor sa stau culcata in iarba proaspata, sa-i simt mirosul, sa aud doar zgomotul cosasilor si sa privesc cerul. Si norii albi, pufosi, carora imaginatia mea le dadea atatea forme... Cat de dor imi e de toate astea! Cat de dor imi e de o noapte senina de vara, plina de stele... parca numai acolo am vazut un cer atat de plin de stele! Mi-e dor, mi-e tare dor de toate astea, mi-e dor sa le simt din nou!

In amintirea ta ...

Au trecut multi ani... multi ani de cand ai plecat... Mult prea multi. Dar cati ani ar trece, imaginea ramane la fel de vie, la fel ca sentimentul asta acut de durere si de cat de mult imi lipsesti... Stiu, sunt goluri in viata pe care nu le mai umple nimeni niciodata... Stiu ca nimeni nu m-a mai iubit si n-o sa ma mai iubeasca vreodata cat m-ai iubit tu ... Cel putin nimeni cu aceeasi daruire si rabdare, cu aceeasi blandete si ingaduinta... Cat mi-as dori sa mai fiu fetita din bratele tale! Cat de simple pareau toate lucrurile atunci! Ce lume alba, buna si frumoasa creasesi pentru mine ... apoi ai plecat si abia atunci am vazut ce mare, rea si urata e. Cat mi-as mai dori sa mai traiesc senzatia aia de siguranta, sa stiu ca esti langa mine si nimic rau nu mi se poate intampla vreodata ... Imi e atat de dor de tine ... Au ramas doar amintirile, mereu vii, si stiu ca doar din ele o sa imi mai zambesti vreodata ...

Lectii

"Experienta este cel mai prost invatator. Ea ne da intai examenul si numai dupa aceea lectiile..."

Cele mai multe lectii le inveti din dureri. Ale tale. Si de prea putine ori din ceea ce ti se spune de catre altii...

Am invatat ca fericirea vine in cea mai mare masura din interiorul tau si prea putin din ceea ce este in afara ta, ca noi insine avem acea imensa capacitate de a ne face atat fericiti, cat si nefericiti. Si ca atat fericirea, cat si nefericirea, stau in lucrurile mici si prea putin in "marile evenimente".

Am invatat ca atunci cand primul instinct iti spune sa pleci... e bine sa-l asculti. Dar si ca sunt momente in care nu trebuie sa gandesti, nu trebuie sa judeci, trebuie doar sa te arunci cu capul inainte, ca viata nu asteapta pe nimeni si ocaziile pierdute se razbuna...

Am invatat ca atunci cand o relatie se termina nu exista vinovati - exista doar incompatibilitati. Si ca nu trebuie niciodata sa ceri explicatii, nu are rost - daca insisti, poti afla orice, mai putin adevarul...
Am fost invatata ca, daca nu vreau sa fiu mintita, nu trebuie sa intreb.

Am invatat ca, desi e dureros sa stii ca nu insemni nimic pentru o anumita persoana, exista multe alte persoane in viata ta pentru care insemni foarte mult si care sunt mereu acolo pentru tine...

Am invatat ca atunci cand simti ca te duci de tot in jos si nu mai ai scapare, exista cineva care iti intinde macar un deget si te trage inapoi. Si ca intotdeauna printre nori isi va face loc o raza de soare.

Am invatat ca niciodata nu te ineci pentru ca ai cazut in apa, ci pentru ca ramai sub apa...

Memories

Am trecut de dimineata pe Cheiul Dambovitei, de la Unirii catre Cotroceni, loc care imi evoca atat de multe amintiri. Brusc, la Izvor, m-am uitat in jur amintindu-mi ca, in urma cu multi ani, vazusem o bisericuta pe acolo, printre cladiri. Azi n-am mai vazut-o, poate ca n-am mai stiut pe unde sa ma uit...

Acum 11 ani... in 1998, pentru ca atunci am fost ultima oara acolo, era un bar la pe terasa unui bloc de 11 etaje (daca nu gresesc!) din Izvor. Acolo m-a dus Bogdan de fiecare data cand am fost deprimata sau speriata, era locul unde simteam ca pot din nou sa zbor. Niciodata nu mi-a parut Bucurestiul frumos ca in noaptea cand l-am privit de pe terasa acelui bloc, undeva, printre cladiri era acea mica bisericuta, iar Dambovita si Cheiul, luminate, iti dadeau impresia de alt oras, de Vestul Europei. Stiu ca priveam toate de sus si aveam senzatia ca totul este posibil, ca nu imi mai e frica de nimic. Amintiri frumoase - acolo am fost cu o zi inainte de BAC, ne-am plimbat amandoi tot orasul si dupa aia am mers si am baut suc... si am mancat iaurt cu chifle graham! Vremuri in care n-aveam bani de mancat pe la terase, dar ce bune au fost chiflele alea cu iaurt! Aveam a doua zi examen la romana oral - mi-aduc aminte ca am ajuns acasa atat de vesela si am zis "vreau sa-mi pice maine Eminescu, poezia filosofica". Si mi-a picat "Scrisoarea I"... si am luat 10! 

L-am cautat apoi prin primul an de Drept... si nu l-am mai gasit. Am aflat mai apoi ca se desfiintase. Singurul loc din care Bucurestiul parea frumos. Azi n-am mai reusit sa gasesc nici Bisericuta care se vedea de acolo de sus. Si am avut asa o senzatie ca totul a fost doar o iluzie sau un vis...

Stil si... "anti-stil"

Recunosc, acest articol este scris de "aia rea" din mine :P, care nu mai suporta felul in care ii este agresata zilnic retina prin diversele incercari ale unora de a fi ... "stilate"? "originale"? "moderne"? Bine, asta in masura in care centrul comercial (daca-l pot numi asa!) "Europa", dicteaza moda!
Am recunoscut ca nu am mai putut sa ma abtin... asa ca sa incep!

Am luat si eu, din frageda copilarie, niste lectii de stil de la mama, model de frumusete si eleganta in tineretea ei. Eu, intre eleganta mamei si stilul sport insuflat de frate-miu, m-am situat mereu pe undeva la mijloc, cu unele tendinte spre o extrema sau alta, in functie de inspiratia de moment. Dar cele cateva norme de la care nu se "deroga" s-au lipit de mine!
In primul rand - NU se poarta pantofi negri cu ciorapi albi! Niciodata! Si asta e valabil si la barbati, credeti-ma pe cuvant! Si nici ciorapi negri cu pantofi albi. Nu e stilat. Nu da bine contrastul! E pur si simplu oribil! Cand mai vedeam cate o domnisoara in metrou, imbracata cu pantaloni negri de stofa (stas :P) si pantofi cu toc inalt - tinuta obligatorie pentru Bucuresti, se poate! - iar cand se aseza pe scaun ii rasareau sosetele albe (eventual si cu imprimeu cu iepurasi sau floricele sau inimioare!) simteam ca-mi vine rau!
Apoi - negrul nu merge chiar cu orice. De exemplu, nu merge absolut deloc cu maron. Dar deloc. Si credeti-ma pe cuvant, nici cu albastru sau bleumarin. Pur si simplu astea nu se pupa!
Iar daca te imbraci oarecum elegant si iti mai pui si tocuri si, eventual, si un paltonas sau o hainuta mai eleganta, dupa care iti iei un ditai rucsacul in spate ... arati ca o adevarata doamna. De la tara.
Nu mai zic de combinatii pe care am avut ocazia sa le vad zilele trecute, cand se mai incalzise putin - palton, ca doar inca e februarie, si pantofi decupati la varf in picioare! Oribil din nou! O fi atat de greu sa pastram proportiile?! Asta imi inspira cam aceleasi sentimente ca individele care umbla in toiul iernii, eventual la minus nu stiu cate grade, cu buricul gol. Trecand peste problemele de sanatate pe care daca inca nu le au, cu siguranta o sa le aiba foarte curand, mie incep sa-mi clantane dintii cand le vad. Iar cat de sexy poate fi o burta goala de culoare mov (de frig :D) e discutabil. Am facut sondaj printre barbatii care imi sunt prieteni - au votat in unanimitate ca ii ia cu frig, nicidecum cu altceva!
Si ca tot am ajuns la "burice goale". Trecand peste faptul ca, sarita o anumita limita, asta deja e moda de "harem", imi este ingrozitor de greu sa inteleg pentru ce umbla unele cu blugi cu talie foarte joasa, tricoul pana la buric, iar intre marginea tricoului si cea a blugilor... se revarsa in valuri-valuri burta plina de grasime. Si m-am intrebat mereu - oare nu au nici o oglinda in toata casa si nici macar un singur prieten sincer? Au impresia ca sunt sexy? (brrrrrrrr!!!) Cred ca isi arata nonconformismul?! Dupa umila mea parere nu reusesc decat sa fie penibile. Si dizgratioase. Si scarboase. Pentru ca, daca ai cateva kilograme in plus sau orice alt defect, ca deh, nu ne nastem nici unul perfect, nici macar fizic, e normal si firesc sa il maschezi. Nu sa-l afisezi cat mai ostentativ posibil. Daca iti curge nasul umbli cu el asa , fara sa ti-l stergi? Mi se pare cam acelasi lucru!

Lista poate continua, dar cred ca as tine-o asa pana maine... Am dat doar cateva exemple, din cele ce au chinuit ochiul meu in ultimele zile.
Stiu ca Bucurestiul nu mai e de foarte multa vreme ce era candva, asa cum mi-l descria bunica-mea, din perioada interbelica. Nici lumea care il populeaza nu mai e nici pe departe cum era cea de atunci si, evident, ca totul, de la stil pana la bunele maniere (in prezent, lipsa lor!) au suferit modificari ireversibile. Dar cateva reguli minime, de bun-simt in vestimentatie nu mi se par imposibil de respectat!