Am terminat-o ieri si a fost, cred, cea mai trista carte pe care am citit-o vreodata. Articolul meu nu se vrea vreo critica de carte, asa cum nici altele nu se vor critica de film, pentru ca nu sunt in masura sa fac nici una, nici alta. Dar cartea m-a impresionat prea mult ca sa las toate sentimentele sa treaca pe langa mine...
E mai mult decat trista, e cruda, mie mi-a lasat exact sentimentul de regret, de durere pe care il ai cand te uiti, dupa multi ani, in urma la lucrurile pe care nu le-ai facut cum trebuie, le-ai gresit si nu mai ai ocazia sa le indrepti niciodata.
Timoteo, personajul principal, povesteste toata cartea intr-o camera de spital, anticamera salii de operatie unde fiica lui de 15 ani este operata pe creier in urma unui accident, cu sanse foarte mici de supravietuire. In momentele cele mai disperate ale vietii lui de pana atunci isi imagineaza cum ii povesteste fiicei viata lui, cum ii povesteste despre femeia pe care a iubit-o in timp ce isi dadea seama ca pe mama ei n-o mai iubea de mult sau n-o iubise asa poate niciodata. Povestea de baza e oarecum clasica si rasintalnita - el, casatorit deja de multi ani si plictisit, o intalneste pe ea, la inceput are un sentiment de repulsie amestecat cu dorinta, mai tarziu isi da seama ca o iubeste cum n-a iubit pe nimeni, dar, cam pe tot parcursul cartii pana spre final, e o iubire de care el se rusineaza in public, pe care nu e in stare sa o sustina in ochii lumii si pentru care isi da seama ca isi doreste sa lupte si sa renunte la tot, inclusiv la fiica lui nou-nascuta, doar cand deja e mult prea tarziu.Mi-a adus aminte de ce imi spune mereu mama: "degeaba iubesti un om daca nu stii cum sa-l iubesti sau nu-l iubesti cand trebuie".
Cand am terminat-o imi tremurau mainile si simteam un gol in stomac. M-a lovit pentru ca intotdeauna mi-a fost groaza ca ar putea veni o vreme cand, batrana, prea batrana deja, m-as uita in urma si as regreta viata, deciziile pe care le-am luat sau ocaziile pe care le-am pierdut. Nimic nu mi se pare mai trist decat sa regreti privind in urma, intr-un moment in care nu mai ai timpul de a schimba nimic.
Pentru ca, asa cum spune cartea, "viata e un depozit de cutii goale pe care nu le-ai avut"...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu