Uneori viata isi rade un pic de noi, macar asa, un pic de tot. Te duce in locuri in care nu ti-ai dori, in mod deosebit, sa ajungi. Sau nu ti-ai mai dori acum...
Candva, am pus totul la picioarele tale. Toata viata mea, toate visele mele, sperantele mele, tot ce luptasem pana atunci. Am jucat totul pe o singura carte, dar, jucator prost, am pierdut tot, si mana, si jocul. Mi-aduc aminte cum eu, cu tot snobismul mostenit, fara sa mi-l doresc, pe linie paterna, ma vedeam mancand cu tine seminte intr-un catun uitat de lume, iarna, la gura sobei. Asa imi povesteai ca o sa facem, iar eu inchideam ochii si, desi nu mananc seminte, ma vedeam cu tine acolo... Ma puteam imagina acolo. Si ma puteam vedea traind si in orasul tau de provincie, daca asta ai fi ales, oras mic, in estul tarii, cu locuitori incuiati (da, asa mi-l si mi-i imaginam, in aroganta mea de atunci), ma puteam imagina traind oriunde daca era sa fiu cu tine, ma vedeam renuntand la orice pentru tine. As fi putut lucra, fara vreun vis de marire, in orice srl mediocru, as fi lasat totul...
Soarta a ales altfel. Prin mana ta. Tu ai ales altfel, tu m-ai scos din viata ta si nu mai conteaza pentru nimeni daca ai regretat asta mai tarziu.
Tot soarta m-a facut, atatia ani dupa, sa ajung in orasul tau, acolo unde nu mai calcasem niciodata. Oras in care credeam candva ca as putea trai. Oras pe care l-am urat apoi, o vreme, cand mi s-a luat brutal optiunea de a mai trai, cu tine, in el. Am ajuns acolo de nevoie, printr-un joc al sortii, asa cum s-a derulat cam toata viata mea de pana acum. A fost cu totul altfel decat imi imaginasem candva, si el si oamenii lui. Si am facut pace cu orasul - n-avea nici o vina in povestea noastra!
Nu mai regret nimic acum. Nu e un post in care sa te plang, nu te mai plang de foarte multi ani. Pentru ca acum stiu ca acela langa care poti ramane o viata nu te pune sa renunti la nimic din ceea ce esti, indiferent cat de absurde iti pot fi uneori pretentiile.
Unele iubiri sunt pentru o viata, altele sunt doar pietre de incercare. Poti sa le sari sau poti sa te impiedici. Eu m-am impiedicat, mi-am dat viata peste cap, a trebuit sa-mi inchid porti in fata pentru totdeauna, dar s-au deschis altele si acum imi e bine. Dar, pe drumul spre orasul tau, mi-am amintit de tine si mi-am dat seama ca atat a mai ramas. Amintirea, ca o pastila amara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu