E un cliseu ... dar cred ca il folosim mereu. Poate nici nu ne mai dam seama... Dar este oare asa? Invinge dragostea vreodata? Tot sau macar o parte din multele piedici din cale-i?
Sau mai degraba exista un destin care invinge chiar si dragostea?
Atunci cand iubesti, cand zbori, cand te apropii de soare ai impresia ca poti trece orice piedica. Ai impresia ca esti Icar ... si apoi te prabusesti de sus, ca si el!
Nu vreau sa scriu vreo apologie despre dragostea neimplinita. Cred ca am depasit momentul. Dar imi dau seama ca ne imbatam cu fraze frumoase din carti si din filme, ajungem sa credem in vise imposibile sau ne cream vise imposibile in care sa credem. Cand viata nu este atat de simpla, cand de multe ori ajungi sa iubesti, dar nu poti invinge lucruri care par banale. Lucruri cum ar fi o comunicare deficitara (de ce o fi atat de greu sa comunicam?!), orgoliul, prejudecatile - ale tale sau ale altora -, frica de gura lumii, lasitatea, lipsa curajului de a schimba ceva in viata ta, ceva rau, dar cu care te-ai "obisnuit", cu ceva necunoscut, dar care se poate dovedi a fi benefic... Daca le comparam pe toate acestea cu zmeul sau balaurul din poveste, par niste fleacuri! Dar, totusi, nu le invingem niciodata... Si, totusi, ametiti de povestile cu zane, sustinem, poate fara sa intelegem cu adevarat semnificatia cuvintelor pe care le rostim, ca dragostea invinge totul!
