Dragostea ... care invinge totul!

E un cliseu ... dar cred ca il folosim mereu. Poate nici nu ne mai dam seama... Dar este oare asa? Invinge dragostea vreodata? Tot sau macar o parte din multele piedici din cale-i?
Sau mai degraba exista un destin care invinge chiar si dragostea?
Atunci cand iubesti, cand zbori, cand te apropii de soare ai impresia ca poti trece orice piedica. Ai impresia ca esti Icar ... si apoi te prabusesti de sus, ca si el!
Nu vreau sa scriu vreo apologie despre dragostea neimplinita. Cred ca am depasit momentul. Dar imi dau seama ca ne imbatam cu fraze frumoase din carti si din filme, ajungem sa credem in vise imposibile sau ne cream vise imposibile in care sa credem. Cand viata nu este atat de simpla, cand de multe ori ajungi sa iubesti, dar nu poti invinge lucruri care par banale. Lucruri cum ar fi o comunicare deficitara (de ce o fi atat de greu sa comunicam?!), orgoliul, prejudecatile - ale tale sau ale altora -, frica de gura lumii, lasitatea, lipsa curajului de a schimba ceva in viata ta, ceva rau, dar cu care te-ai "obisnuit", cu ceva necunoscut, dar care se poate dovedi a fi benefic... Daca le comparam pe toate acestea cu zmeul sau balaurul din poveste, par niste fleacuri! Dar, totusi, nu le invingem niciodata... Si, totusi, ametiti de povestile cu zane, sustinem, poate fara sa intelegem cu adevarat semnificatia cuvintelor pe care le rostim, ca dragostea invinge totul!

KLM...

Articolul asta ar fi trebuie sa-l scriu la capitolul "ce ma enerveaza""... dar cred ca era prea lung ca sa-l inserez acolo!
Totul a plecat de la un simplu, obisnuit, zbor spre Amsterdam... si am vrut sa scriu asta, pentru ca mi-am pierdut o zi de concediu (chiar ma gandeam, in stilul asta, daca ma intreaba cineva unde mi-am petrecut vacanta, o sa spun ca pe Otopeni!) pentru acest "zbor" spre Amsterdam.
Fapt: in jur de pranz, ora 12.00, ajungem pe Otopeni, ca sa o conducem pe mama, care pleca spre Auckland (NZ), via Kuala Lumpur via Amsterdam. Avionul KLM ar fi trebuit sa decoleze de pe Otopeni in jurul orei 14,30. Ne bucuram ca e devreme, desi era deja coada la "check in", dar bucuria nu dureaza un minut - apare bomba "nu stiu la cat trebuia sa plece avionul asta, dar pe monitor apare ca e anulat!" Soc! Ma dezmeticesc, ma duc sa intreb pe cineva (mi se parea o gluma proasta!), dar la biroul KLM nu e nimeni... nimeni-nimeni! Intreb la Biroul de Informatii, mi se rapunde sa intreb la KLM, le spun ca nu e nimeni, mi se raspunde sa astept, ca "o sa vina!" Buuun! Astept... si astept, de fapt asteptam, ca nu eram singurii! In spatele meu, o tipa comenteaza nervoasa ca pierde legatura spre Manchester. Ii raspund ca se poate si mai rau, de exemplu o legatura spre Kuala Lumpur, Malayezia si de acolo spre Auckland... cred ca am complexat-o! In sfarsit, vine cineva la ghiseu si anunta sa ramana la coada doar persoanele care au legaturi din Amsterdam... deci ramanem la coada... din pacate nu numai noi! Coada e cam mare... pana la urma, se mai deschide un ghiseu, ne mutam acolo, mai avem doar vreo 2 persoane in fata noastra... In sfarsit, ajungem... si ni se spune ca exista doua solutii : 1. sa plece cu urmatoarea cursa spre Amsterdam, la ora 18,05 sau 2. sa astepte pana a doua zi si sa se roage sa nu mai fie ceata (asta fiind motivul oficial al anularii cursei KLM de la ora 14,30). Problema : zborul de seara e cam "strans", in sensul ca ar avea doar 50 minute pana la cel de Kuala Lumpur si cu cat mai pierde cu debarcarea, pana gaseste poarta de imbarcare pentru celalalt zbor... lasand la o parte riscul de a avea intarziere si zborul de 18,05... Iar daca il pierde, inseamna o zi de asteptat in Amsterdam... Stam sa ne gandim, nu stim cum e mai bine... Donsoara de la KLM e amabila (ca ar fi fost chiar culmea sa fie altfel dupa toate cele!)si ne spune sa mai stam sa ne gandim si revenim - ca e timp! - (o, da, chiar e o gramada timp, brusc! :)) ). Nu de alta, dar pana ne hotaram noi ... poate bietii cei din spatele nostru erau mai hotarati... avea dreptate! Revenim, ne spune ca, mai bine, sa revenim in jurul orei 14,30, atunci cand va sti clar daca a plecat cursa corespondenta din Amsterdam si, in caz ca nu are intarziere, nu va avea nici de la Bucuresti inapoi bla-bla-bla...
Ne ducem intr-un bar... sunt doar 2 identice! O cafea costa cam 120 000 lei vechi! Ne luam o cafea, avem de stat! Si stam, si asteptam si facem planuri si calcule... de ce oare?! Ne gandim la fatalitatea zilei de marti, 13... Si se face 14,30 ... ne intoarcem la biroul KLM si ni se raspunde ca avionul a plecat din Amsterdam, are 15 minute intarziere, dar nu conteaza, le va recupera in zbor. Buuun! E ok, ni se raspunde, nu exista absolut nici un risc sa piarda zborul de legatura. Ne linistim, face check-in -ul, lasa bagajele, primeste biletele cu locuri... Ne relaxam... ne asezam pe scaune si asteptam sa treaca timpul pana la 17,15, cand trebuie sa mearga la poarta de imbarcare. Eu, mai fatalista, n-am ce face si zic "sper ca marti 13 s-a oprit aici!" Ai mei rad, dar cam sec...
Si trece timpul... se face 16,30... cand... ne trezim cu ambele tipe de la KLM langa noi! Se uita una la alta, parca invitandu-se reciproc sa vorbeasca, pana la urma una din ele, mai hoatarata, incepe "Stiti, pe dvs va cautam... zborul de la Amsterdam are intaziere...mare... de tot... Nu cred ca mai prindeti absolut nici o legatura, adica nu numai Kuala Lumpur, dar nici Singapore!" Si tace, asteptand, cred, sa ne revenim din soc! Nu mi-a mai dat prin cap sa o intreb, in momentul ala, de ce mi-a zis la 14,30 ca avionul a plecat, pentru ca daca ar fi plecat, ce facuse pana atunci, looping-uri?! In fine, intreb de o solutie... imi raspunde incurcata si parca jenata, pe un ton scazut "maine..." Avem senzatia toti trei ca e o gluma proasta... Din pacate, timpul trece si nu apare nimeni sa ne spuna ca am fost filmati cu camera ascunsa! Deci, e "pe bune"! In cazul asta - "aoleu, mama!" Ne da inapoi rezervarea electronica, ne trimite la un alt ghiseu pentru reprogramarea zborului... Si mamei ii vine IDEEA "Dar bagajul meu, ca mi l-ati luat deja?!" Tipa, parca si mai stresata, pe un ton in scadere "aaa... trebuie sa mergeti sa-l ridicati... de la terminalul de SOSIRI... la... bagaje pierdute!" Simt ca ma apuca un ras isteric! Mi se pare in continuare incredibil, nu cred ca e adevarat, poate e totusi o gluma proasta? NU E!
Mergem pentru reprogramare si aflam alta "veste buna" - daca ar amana pentru a doua zi, ar avea alta legatura, pentru alta ora, ceea ce ar insemna vreo 16 ore de asteptat pe aeroportul din Kuala Lumpur, pana la zborul de Auckland! Simt ca innebunesc! O intreb daca avionul de maine de Kuala Lumpur nu pleaca la aceeasi ora cu cel de azi?! Mi se raspunde suav ca nu ... asta e din doua in doua zile! ( de fapt, nu era asa, am aflat mai tarziu, dar la ala ... nu mai erau locuri!). Si... solutia? intreb iar calma (ma mir cum de sunt calma si nu strang pe nimeni de gat!). Tipa se uita la mine, face o pauza pentru suspans si ma anunta "pai... cel mai bine ar fi sa plece poimaine!!!!" Nu mai am replica...
In timp ce mama cauta o solutie noi ne prabusim (mai corect spus decat "ne asezam"!) pe doua scaune... Si atunci una din cele mai tari faze - se apropie de noi o tipa micuta, simpatica, isi cere mii de scuze ca ne deranjeaza si pe urma "stiti, sunt de la tvr 1, facem o emisiune despre emotiile despartirii din aeroport, ati dori sa participati?" Ne bufneste rasul "Sigur!" ii raspund, dar trebuie sa asteptati pana poimaine! Ne buseste rasul pe amandoi! (tipa s-a gandit ca sigur suntem nebuni!) "Sau" continuu eu, "daca vreti puteti surprinde emotia cu care ii voi strange de gat pe cei de la KLM!" Tipa pleaca zambind, noi radem... deja e un ras nervos, care nu se mai opreste!
In fine... ca sa concluzionez... KLM nu isi asuma nici o responsabilitate pentru ca, zic ei, "din cauza unei ore de ceata dimineata a fost perturbat traficul aerian o zi intreaga". Asa sa fie oare?! Si cand am venit eu de la Bruxelles avionul a plecat cu o ora si ceva intarziere din cauza vremii... dar a recuperat pana la Bucuresti si nu a fost perturbat nici un trafic! E adevarat, era TAROM (adica "romanii" pe care ii hulim tot timpul!), nu KLM! Concluzia, pe care o sustine cu aplomb tipa de la KLM - "Dumnezeu e de vina!" Sincer, mi se pare incredibil ca o "mare" (ca doar asa se considera!) companie aeriana, in secolul XXI, sa dea vina pe Cel de Sus! Ei, saracutii, nu au nici o vina ... pe cale de consecinta nu iti datoreaza nici o despagubire pentru ca ai pierdut 6 ore in aeroport din cauza lor, pentru ca pleci cu doua zile mai tarziu, pentru ca ai pierdut niste zile de concediu aiurea, ca sa nu mai zic de faptul ca expira viza!

O constatare amuzanta - pe internet, site-urile cu prognoza meteo aratau la Amsterdam vreme frumoasa toata ziua de ieri, fara pic de ceata...

Pareri :-P

Pentru ca m-am enervat ieri destul de rau, m-am hotarat sa scriu un articol cu doua capitole - 1. Ce ma calca pe nervi (dar rau, rau de tot!) X-( 2. Ce ma bucura :-) Prin urmare: 1. Ce ma calca pe nervi ( dar rau, rau de tot! ) X-(

- vecinii nesimtiti, cu care ma cert pe locurile de parcare. Daca parcheaza el acolo, care e problema mea, ce, e loc de parcare?! Daca parchez eu - am parcat pe locul lui! (subit devine "loc de parcare"); - soferii de Dacii vechi, SuperNova sau Solenza, care iti fac sicane pe motiv "uite-l si pe-asta, e smecher, are Logan!"; - soferii de masini de teren ( popular numite "jeep" :D ), care iti fac sicane pentru ca nu se poate, domne, sa plece o "dacie" inaintea lor de la semafor! - soferitele proaste din trafic. Doamne, si soferi barbati sunt prosti destui, dar parca femeile intrec orice imaginatie! Nu stiu cum pot astia sa scrie in statistici ca sunt mai atente decat barbatii, cand ea, mititica, are cedeaza, ca-s oameni pe trecerea de pietoni (care mai au si verde!) si ce face?! Strange tare ochii si calca acceleratia! Nu generalizam, nu sunt toate la fel, dar procentul e muuult mai mare in randul femeilor! (In concluzie, e un stres ingrozitor sa ai masina - iar cand ai mai facut si credit sa o platesti, o adevarata fericire!) - vanzatoarele nesimtite. Bine, ajunsesem demult la concluzia ca vanzatoarele si secretarele de la facultate sunt o specie aparte! E atat de placut sa fii intampinata cand intri intr-un magazin, spunand politicos "buna-ziua", cu un "ce vrei?". Intr-o zi s-ar putea sa spun ... :D - oamenii nesimtiti din mijloacele de transport in comun, care te calca pe picioare si nu isi cer scuze, pentru ca apreciaza, dintr-o privire, ca esti "pustoaica". M-am saturat sa trebuiasca sa ma imbrac "la taior" si sa ma fardez ca de petrecere ca sa nu mi se mai dea branci cand cobor sau ca sa-si ceara careva scuze cand ma calca pe picior! - mosii nesimtiti, cu care eram obisnuita sa ma ridice de pe scaun in autobuz sau tramvai, cu pretextul ca "sunt batrani" si sa comenteze apoi pana coboara, cu jumatate de autobuz, pe tema "Domne, tineretul din ziua de azi!). E, cu asta ma obisnuisem, deja nici nu mai aud. Dar nu ma asteptam sa-mi dea un mos branci pe holul spitalului, in timp ce abia ma tineam pe picioare, chinuindu-ma cu haina si geanta intr-o mana, si cu o branula in vena celeilalte maini... pentru ca, pur si simplu, "dumnealui" nu voia sa treaca decat pe acolo, unde eram eu si asa s-a gandit ca o sa-i fac loc! (asta a fost celalalt lucru care m-a enervat pe ziua de ieri!) - cei de la Academia de Politie, care imi cer taxa ca sa-mi elibereze diploma de master! - bodyguarzii din cluburi si baruri, care se cred importanti, inteligenti si spirituali! - apa rece care imi curge in fiecare dimineata la dus, in loc de apa calda (desi eu o platesc ca "apa calda"!) si care nu mai vrea sa se incalzeasca, oricat o las sa curga! (vecinii, probabil, nu mai fac dus, pe principiul ca "e iarna, domne, nu se simte de sub palton si izmene!") - meseriasii care iti pun faianta in baie fara sa o lipeasca ca lumea de perete, de te trezesti ca-ti zboara faianta in toiul noptii, in asa fel incat iti imaginezi ca o sa-ti iasa un extraterestru din perete, asa ca o iei la fuga pe scari in pijama! ( Mi-e rusine sa mai dau ochii cu administratorul, dupa ce l-am scos din pat noaptea degeaba :"> !)

2. Ce ma bucura ( sau m-a bucurat ) :-)

Faptul ca, atunci cand nu mai credeam ca oamenii pot fi si buni, au fost cativa, "absolut strangers", care mi-au dovedit contrariul (si fara sa-i rog ceva), si anume: - fata din piata, de la mare, care, cand m-am dus seara sa-mi cumpar o lamaie, ca imi era rau, a stat sa-mi faca limonada, ca sa imi treaca starea de greata! - jandarmii care ne-au condus pana la plaja, noaptea, pentru ca ne era frica de o haita de caini (si eram in luna de miere si voiam sa ne plimbam noaptea pe plaja! - cei doi tineri indragostiti de pe plaja, tot noaptea, care ne-au oferit un prosop, ca sa nu stam direct pe nisipul rece si umed (tot la mare, in luna de miere...) - un "nene" din Constanta (dupa nr masinii pe care o conducea), care ne-a batut in geam, pe vremea cand aveam Oltcit-ul, la semaforul dinainte de Piata Unirii, ca sa ne dea o cartulie groasa despre Oltcit-uri, spunandu-ne zambind "poate o sa aveti nevoie pana va cumparati urmatoarea masina!"

Daca am "uitat" ceva de pe lista, adaug ulterior! ;)

Bruxelles

Intr-o joi, sfarsit de ianuarie, mai exact acum vreo 2-3 saptamani, aflu cu stupoare ca trebuie sa ma pregatesc sa plec la Bruxelles. Destinatie finala - Comisia Europeana. Scop - procedura de "infringement". Cu alte cuvinte, cum ar trebui sa se comporte autoritatile romane in cazul in care Comisia ar fi sesizata cu privire la o incalcare/violare a unei directive europene. (pentru necunoscatori cred ca subiectul pare foarte interesant :P).
In fine, nu despre asta am sa vorbesc... ;-)
Din momentul in care am aflat ca voi pleca, viata a devenit brusc "palpitanta"! :-)) Cu alte cuvinte, am inceput sa ma bucur altfel de fiecare clipa ramasa pana la plecare. Si chiar cu si mai multa tragere de inima din momentul in care, in aceeasi seara, in drum spre casa, imi aduc brusc aminte ca avionul care a sfarsit tragic la Balotesti mergea pe aceeasi ruta. De fapt, coincidenta si mai mare - tot Airbus, tot Tarom, tot Bruxelles. Buuun. Suficient ca imaginatia mea, si asa muuult prea bogata, sa o ia razna! N-o ascult pe mama, care imi vorbeste in maxime si imi spune ca "istoria nu se repeta" si, chiar daca s-ar repeta, "ce-a fost o data tragedie, a doua oara-i comedie" (aici are dreptate - scene demne de "cascadorii rasului!"), prin urmare incep sa ma panichez. Imi vin in minte imagini socante cu CFL -ul ("cercetarea la fata locului", tot pentru necunoscatori!) facut in anchetarea cazului "Balotesti". Imagini socante, in urma carora am fumat 3 tigari una dupa alta - nu eram fumatoare, dar ce mai conta?! Caseta vizionata in laboratorul de criminalistica e socanta, nerecomandata celor slabi de inger.
In fine, vine noaptea, vreau sa ma culc, nu imi e somn, din pat deschid televizorul - nimeresc pe National Geographic - seria "air crushes" - curat ghinion! Ce sa zic, un adevarat complot impotriva mea, s-ar putea spune! Nu rezist tentatiei si ma uit pana la capat. Ma ingrozesc, desi vreo 200 de pasageri din respectivul avion au scapat, vreo 100 au murit. Oricum, groaznic!
La serviciu - sunt subiect de invidie. In acelasi timp, mor de frica. Imi vin in minte imagini macabre... Incep sa traiesc fiecare moment ca si cum... Daca ar fi stiut sefii mei prin ce am trecut, nu cred ca m-as mai intalni vreodata cu reprezentantii Comisiei - poate daca vin ei la Bucuresti!
Trece saptamana... vine weekendul dinaintea plecarii... Ma panichez si mai rau. Ma gandesc unde sa merg in weekend sa ma distrez mai bine, asa, ca si cum... Renunt la vreun club, nu de alta, dar parca e prea obositor si pe deasupra nici nu stiu unde... Aleg biliardul... Mergem la biliard - toate mesele ocupate, dureaza cel putin 2 ore. Mergem intr-un bar in Titan (nu dau nume!). Ne apropiem de intrare - rasuna manele - plecam! Mergem in altul - "rezervat - petrecere privata" ! Cu moralul la pamant ma intorc acasa si adorm pe canapea - de nervi, mi-a fost lene sa ma mai duc pana in pat! Ma trezesc inghetata bocna pe la 5 dimineata - uitasem geamul deschis! Adevarat complot! :-))
Vine seara, a doua zi... mai am un pic, ar trebui sa ma gandesc la bagaje, dar nu ma simt in stare... ca sa ma calmez caut pe net magazinele cu reduceri de pret din Bruxelles. Ma culc pe la 3 dimineata, a doua zi, luni, trebuie sa merg la serviciu, evident imi e rau de oboseala, de stres...
A doua zi in aeroport, ma simt brusc mai linistita. La naiba, ce-o fi o fi! Ma urc in avion... La un moment dat se aude "Buna dimineata doamnelor si domnilor, va vorbeste comandantul aeronavei. Avem o vreme frumoasa, la Bruxelles este putin innorat, vom zbura la 17 000 de picioare, vom intalni turbulente deasupra Austriei, Germaniei si Belgiei. In numele echipajului va uram bun venit la bord!" Pe mine si pe colega mea ne buseste rasul - exelent! deci turbulente numai deasupra Austriei, Germaniei si Belgiei! Doar atat! In concluzie, sa ne bucuram cat timp zburam deasupra Romaniei. Si Ungariei. Ca dupa... Imi pun centura si astept speriata momentul decolarii, de care imi era cel mai teama. Surpriza, romanii zboara muuuult mai bine decat turcii, cu care am mai fost acum vreo 7 ani! Sau cel putin decoleaza mult mai bine! Din fericire, ratam turbulentele, asa ca se poate spune ca zborul a fost chiar placut!
Coborand din avion la Bruxelles ma gandesc cat de penibila am fost... Nu numai cu zborul, cu toate!
Ne cazam, mergem sa ne plimbam prin centru, Piata Centrala, primaria... Si monumentul lor "principal"- copilul care face pipi! =)) Cea mai stupida "legenda" pe care am auzit-o in viata mea! Se spune ca intr-o noapte orasul ar fi luat foc si toti dormeau, singurul treaz a fost respectivul copil care... a facut ce a facut nu pe foc si l-a stins, cum s-ar putea crede, ci pe ... fata pompierului, trezindu-l din somn! Si salvand astfel orasul. Astia sunt mai patetici decat mine in momentele de depresie! Fac poze, multe poze (concurez serios cu un grup de japonezi!)
De la 14-18, shopping pe Rue Neuve! Culmea, la ei toate magazinele se inchid la ora 18.00! Mai putin supermarketul GB, care s-ar parea ca e un Carrefour al lor. Evident ca nu ne-au ajuns doua dupa-amieze sa intram in toate magazinele!
A doua zi dimineata - seminarul la Comisie. Extrem de interesant, ma enerveaza delagatia bulagara (de fapt, o groaza de bulgaroaice, cum a spus si reprezentantul Comisiei -s-ar parea ca in Bulgaria achizitiile publice sunt un fel de "women business"), nu fac altceva decat sa se hlizeasca zgomotos la fiecare observatie facuta la adresa Romaniei. Absolut enervante, ceva de genul "caprei vecinului"! Cand le-a venit randul sa vorbeasca, le-a cam trecut hlizeala. Sistemul lor era cam varza fata de cel al nostru.
Dupa ce terminam treaba vizitam Palatul Regal, Catedrala Lutherana. Foarte frumos.
Masa de seara este mereu o adevarata aventura! Niste feluri de mancare de care nu am auzit niciodata. Si denumirea nu "tradeaza" mereu ceea ce se afla in farfurie!
Ajungem inapoi la hotel, ne facem bagajul, imi las cateva lucruri sa le pun in valiza de dimineata si ma culc... Aud la un moment ceasul, ca prin vis, vreau sa mai stau 5 minute, dar, brusc, imi amintesc ca am mai auzit soneria asta, si nu ieri! Sar in sus, ma uit la ceas, e 7:13, la 7:20 trebuie sa fiu la receptia hotelului! Dezastru total! Fug in baie, ma spal, ma aranjez cat de cat, ma imbrac, imi arunc in valiza ce a mai ramas, ma chinui sa inchid valiza si cobor. Cand ajung jos, rezolv cu formalitatile si .... imi aduc subit aminte, vazand ce frumos ninge afara, ca mi-am uitat fularul! Adica vad ce frumos ninge, realizez ca mi-e frig, imi dau seama de ce imi e frig - n-am fular! Cam asa au fost conexiunile! =))
Ajungem la aeroport... ninge in continuare! Cu aproape o ora intarziere ne imbarcam. Cand credeam ca vom decola, comandantul aeronavei, dupa formula deja consacrata, ne anunta ca vom decola.... dupa procedura de dezghetare a avionului! Incepe sa mi se faca iar brusc frica, incerc sa ma calmez, in timp ce un nene intr-o masinuta, de fapt intr-un fel de cabinuta suspendata porneste un jet de gel cred (apa ar fi inghetat!), dar oricum, cred ca fierbinte, ca lasa abur in jurul lui, incepe sa spele aripile avionului. Sub nasul nostru sau, ma rog, al meu, ca stateam la geam, chiar pe aripa! Aflam ca vom zbura la 34 000 de picioare de data asta si cu o viteza mult mai mare, ca sa recuperam intarzierea. Adica in loc de 2 ore si 45 de minute, vom calatori 2 ore si 10 minute pana la Bucuresti.
Decolam... ne zgaltaie destul de bine... mi-a placut mai mult la dus! Vedem o groaza de avioane trecand relativ aproape de noi, dar la altitudine ceva mai mica. La un moment dat ma simteam ca turnul de control!
Mancarea buna, ca si la dus, serviciile bune, zgaltaitul face parte din program s-ar parea. Daca la dus ne-au anuntat turbulente si nu s-a intamplat nimic, acum e exact invers!
Intr-un final, dupa cele doua ore si zece minute aterizam pe Otopeni. Nu fara peripetii, in timp ce cobora vertiginos, avionul se clatina de pe o parte pe alta! Colega mea, deja exasperata, exclama "Doamne, sa ajungem o data, mai repede pe pamant!" "Nu!" sar eu speriata, "sa ajungem cand trebuie si unde trebuie, nu mai repede!" Radem amandoua, dar parca nu prea era rasul nostru...
Cand cobor din avion, imi promit, ca si acum 7 ani cand ma intorceam din Antalya, ca nu mai pun in viata mea piciorul intr-un avion! Imi dau seama ca, cel mai probabil, n-am sa pot sa imi tin promisiunea!
Faza tare - ma reped la un bagaj, dar... nu era al meu, doar semana! N-o sa uit fata tipului cu bagajul ... se gandea ca am vrut sa-l fur?! =))
Un lucru bun - imi expirase pasaportul, nu mai era timp pentru pasaport diplomatic si am plecat cu ... buletinul! Merge! Si ai o senzatie de satisfactie cand, in Bruxelles, te asezi la poarta unde se verifica documentele pentru cetatenii din tarile UE!

Palatul Regal, Bruxelles

Eu...

Ce as putea sa spun despre mine...
Ce ciudat... am inceput sa scriu pentru ca voiam sa vorbesc un pic despre mine, chiar si unui "jurnal", dar acum imi dau seama ca nu pot scrie cine stie ce... Mi-as fi dorit sa am talent, intotdeauna mi-am dorit sa am talent "la scris" (asta ca sa nu zic "literar", ca parca ar fi prea mult!). Mi-as fi dorit sa am acea capacitate de a asterne cuvintele pe hartie, si ele sa curga si sa exprime exact ceea ce simt eu, ceea ce as vrea sa spun. Dar in momentul in care le scriu mi se par atat de goale, atat de inexpresive fata de ceea ce e acolo, inauntru... si atunci imi pare atat de rau si ii invidiez, un pic, in sinea mea, pe cei care au acest talent.
Cand eram copil, daca ma intreba cineva ce mi-as dori sa fiu "cand o sa ma fac mare", raspundeam "scriitoare". Pe vremea aia nu imi dadeam seama ca nu e suficient sa ai imaginatie, iti trebuie si talent. Talentul de a face sa curga cuvintele pe hartie, de a umple pagini intregi descriind o simpla senzatie si de a-l face pe cel care citeste ce ai scris tu sa se lase "furat" de ceea ce scrie acolo, sa patrunda prin cuvintele tale in lumea ta si sa simta un pic, o data cu tine, tot ce ai trait tu (sentimente, senzatii) atunci cand le-ai pus pe hartie.
Intre timp mi-am dat seama de aceasta diferenta si mi-am ales alta meserie, una mai "accesibila", ca sa-i zic asa...
Imi pare rau ca nu am acest talent, de a transpune pe hartie tot ceea ce am trait sau am simtit la un moment dat, pentru ca am trait anumite lucruri si mi-as fi dorit sa le pot descrie asa cum s-au intamplat sau cum le-am simtit la acel moment ... poate ar fi invatat cineva ceva din asta, dar mai ales pentru ca as fi putut asa sa le retraiesc, chiar pentru o clipa, citind ceea ce am scris...