Mereu m-am intrebat de ce noi oamenii avem tendinta de a-i iubi cel mai mult pe cei care ne fac rau. De ce fata cea buna nu-l intalneste baiatul bun si nu traiesc fericiti pana la adanci batraneti... De ce, in general, nu ii apreciem pe cei care ne iubesc, sincer si neconditionat, ci ii preferam pe cei care ne calca inima in picioare... Nu stiu ce ne determina sa fim asa... Dar incepi, la un moment dat, sa-ti dai seama cum functioneaza mecanismul. Iubesti pe cineva care te chinuie. Si te chinuie. Si, la un moment dat, obosesti... si nu mai vrei. Si te opresti. Sau termina celalalt, oricum. Pentru ca nu te vrea pe tine si punct.
De aici mecanismul functioneaza simplu. Te-ai ars in ciorba, sufli si in iaurt. Sau, si mai rau. Adica ajungi sa ranesti tu inainte sa fii cel ranit. Asa ca in urmatoarea relatie sau de fapt, in toate urmatoarele relatii (depinde unde te opresti), vei fi tu cel care chinuie si caruia nu-i pasa. Si vezi ca merge. Foarte bine chiar. Si iti e atat de bine, pentru ca nu mai suferi deloc, doar stai si primesti, fara sa dai nimic sau dand foarte putin inapoi, asa cum ai patit si tu candva. Si e mult mai simplu asa. Si inveti ca relatiile doar asa merg, adica atunci cand tu nu te implici, il lasi numai pe celalalt sa se implice sufleteste, numai pe celalalt sa sufere, numai pe celalalt sa se zbata. In fond, nu asta e lectia pe care ai invatat-o?
Aplicand la situatii reale... cu siguranta asta e motivul pentru care exista "fete rele". Si probabil si "baieti rai". Durerea traita candva se transforma intr-o altfel de pasiune care se razbuna. Numai ca, din pacate, nu se razbuna pe cel sau cea care a provocat-o. Ci se razbuna pe altcineva, persoana nevinovata. Care, la randul lui, obosit sau indurerat, dintr-un anumit moment, isi va transforma la randul lui dragostea si pasiunea in cruzime sau nepasare, chinuind pe altcineva. E un adevarat lant al slabiciunilor... dar, ma intreb eu, oare cine "iese" fericit din el?! Pentru ca, fiind cel care domina intr-o astfel de relatie, ai cu siguranta multe satisfactii, dar fericire... nu cred! Si iti justifici nefericirea prin incapacitatea de a fi fost iubit asa cum ti-ai fi dorit in relatia in care tu ai fost cel dominat sau chinuit. Si tot astfel iti justifici si "dreptul" de a chinui la randul tau pe altcineva.
Poate ca, intr-adevar, fetele bune nu intalnesc baietii buni. Bine, sunt si cateva exceptii fericite. Dar in afara lor... Poate e vorba de ghinion. Sau poate fiecare ne facem norocul sau ghinionul cu propria mana. Poate ca e mai palpitant sa te lasi atras de cel inabordabil, de cel care te chinuie. Si e foarte usor sa devii cel care chinuie in urmatoarea relatie. Pana la urma, daca a fost cineva care a considerat ca are tot dreptul sa te chinuie pe tine, de ce nu ai avea si tu tot dreptul sa chinui la randul tau pe altcineva, nu? Nu e asta cel mai bun mod de a-ti restabili orgoliul ranit in relatia anterioara?
Intrebarea mea de mai sus e retorica. Si nu, nu consider ca e un lucru demn de urmat. Din pacate, cam asa functioneaza in viata reala. Dar... sta in puterea oricui sa rupa lantul! Trebuie doar sa constientizam putin niste lucruri!
