Cand privesc in jurul meu, cand din greseala mai deschid un ziar, o pagina de net sau mai prind o stire la TV (avand in vedere ca tata are o "pasiune" din a urmari toate jurnalele de stiri, de la 6 pana la 12 noaptea, nici macar nu e prea greu!), am ocazia sa vad destui nebuni. Nebuni de-a binelea, care isi toarna pahare cu apa in cap, in direct, sau nebuni care se omoara sau ii omoara si pe altii, din diverse "pasiuni". Celor extaziati in fata unor astfel de "evenimente" le fac o singura recomandare - sa-si faca un abonament la Biblioteca Centrala Universitara si sa imprumute de acolo niste culegeri de spete de drept penal. O sa fie mai mult decat satisfacuti, garantat! ;)
Dar nu despre asta vreau sa scriu... Ci despre viata pe care o poti trai cu muulta nebunie, dar alt fel de nebunie! Si nu ma refer aici la bungee jumping sau parasutism, ski nautic sau mai stiu eu ce. Nu. Viata o poti trai cu nebunie si fara cine stie ce mijloace financiare. Totul e sa fii suficient de "nebun" si sa stii sa traiesti fiecare moment. Si, probabil, sa nu stai prea mult sa judeci si sa gandesti, ca atunci s-a dus tot farmecul si nu mai faci nimic!
Eu cred ca am fost "nebuna" in sensul asta de cand ma stiu. Ca de-aia si-au dorit parintii mei o "fetita" (:P), ca baiat aveau deja, pentru ca el nu s-a urcat niciodata pe toate gardurile si in toti copacii, ca subsemnata, nici n-a plecat, cred, vreodata de nebun, tragand si alti copii dupa el, sa "exploreze" strazi si locuri noi! Pe aceasta cale, vreau sa-i cer iertare mamei pentru toate firele de par alb pe care i le-am scos, de cand m-am nascut pana acum!
Trecand si peste copilarie, important e cat de mult reusesti sa-ti pastrezi gradul ala de "nebunie" adult fiind. Eu una vreau sa cred ca am reusit. Sunt convinsa ca am si ratat multe momente, dar in esenta cred ca le-am "prins" din zbor pe majoritatea.
Momente pe care toti le avem la indemana. Trebuie doar sa spunem "da". Multi, insa, le spun "nu". Pentru ca se gandesc prea mult. Si cand te gandesti prea mult, iti dai seama ca nu se face, "ca nu mai sunt copil!", ca sunt sau o sa fiu obosit(a) dupa aia, ca "merg la serviciu maine" sau "ce, am innebunit?!". Mie imi place sa nu ma gandesc prea mult, nici ca nu mai sunt copil, nici ca am serviciu a doua zi si ar trebui mai bine sa dorm.
Un astfel de moment, de care imi aduc si acum aminte zambind, e cel in care am sarit din pat la 1 noaptea, m-am imbracat rapid si am iesit din casa, chiar daca a doua zi trebuia sa merg la serviciu, pentru ca a venit cineva cu ideea "hai sa mergem acum sa luam ceva de mancare!" Evident ca numai fast-food gasesti la ora aia. Ce daca numai sanatos nu e, hai s-o facem! Si am facut-o!
La fel - mi-aduc aminte de doua dati cand am mers la 3 dimineata din club din centru (o data din Universitate, altadata din Romana) pe jos pana la Dristor (si, mama, prin ce tiganie am trecut, noroc ca dormeau!), ca ne era foame si voiam sa ne luam shaorma. Nu ca n-am fi gasit altceva de mancare pana in Dristor. Nici ca m-ar fi interesat prea mult shaorma dupa ce am luat-o, aventura a fost totul!
Cand m-am plimbat la 4 dimineata, acum niste ani, cu rolele lui Carmen, la ea in garsoniera, din hol pana in bucatarie si inapoi... pentru ca m-a simtit ea ca sunt deprimata si mi-a zis "mi-am luat role, nu vrei sa le incerci? sa vezi ce bine te simti dupa aia!"
Sau cand am mers, acum multi ani, pe la 4 dimineata din Club A pana in Regie, si apoi la Gara, cu cineva ... pe jos, prin zapada si balti, de am ajuns cu blugii uzi pana la genunchi si eram deja racita si tuseam ... dar ce conta?!
Regret momentul pe care l-am ratat, cand, dupa examentul de Civil din anul 2, a venit Bogdan cu "hai sa plecam acum la mare", iar eu, dardaind de frig sub patura, desi erau +40 grade afara, i-am zis ca "nuuu, ca e prea frig!!!"
In schimb, nu regret momentele cand am plecat la mare, de nebuna sau indragostita, imprumutandu-ma de bani cat sa am de tren, cazare in gazda si sa mananc covrigi cu iaurt... dar ce farmec au avut acele zile! :) Momentul cand am plecat pe munte, pentru prima data in viata mea, cu bocancii Madalinei si rucsacul (meu) in spate, fara pic de antrenament ... si nu mi-am rupt nici gatul, nici macar febra musculara n-am avut! (bine, am coborat o panta pe fund, alunecand pe frunzele uscate, dar... pot spune ca am ajuns mai repede jos decat toti ceilalti! :P ).
Sunt lucruri care mi-au facut si imi fac viata frumoasa si palpitanta. Lucruri atat de la indemana, prin care ne rupem de banalul cotidian si prin care omoram rutina. Da, clar, sunt lucruri pe care trebuie sa le am bine planificate - sa-mi pun ceasul la 5,15, ca sa ajung la timp la serviciu, ora la care trebuie sa ajung la serviciu, problemele pe care trebuie sa le rezolv acolo si alte cateva lucruri. Dar, dincolo de astea, exista tot restul timpului, care imi apartine si, chiar daca nu mai sunt in scoala, pot sa-mi permit in timpul meu destule aventuri si nebunii, incat viata mea sa-si pastreze acelasi farmec, iar eu sa raman "eu". Si stiu cum e si sa te gandesti ca nu iti mai permiti sa faci vreo nebunie, ca trebuie sa fii "matur si responsabil", pentru ca am trecut o perioada, destul de mare, as zice, si prin asta. Pana cand mi-am dat seama ca nu e adevarat si ca limitele ni le impunem singuri, sunt doar in capul nostru. Viata poate avea acelasi farmec si poate fi traita la fel de palpitant oricand, la orice varsta!
Iar eu asa am de gand sa-mi traiesc viata si in continuare! Atata timp cat nu fac nimic ilegal sau imoral ... cui ii pasa ca ingrasa? ;)
2 comentarii:
Estee oarecum off topic... imi aduc aminte cand am daramat soba aia pe gaz ca am auzit gzomotele alor mei intorcandu-se acasa, nu vroiam sa ne desconspire "party-ul", nu pot sa uit pauzele de pranz cand mergeam la mami, nu pot sa uit, cand imi copiam repede temele la mate de la tine, o data m-ai pacalit ca nici tu nu ai facut tema si ma panicasem... :
Nu pot sa uit cum radeai tot timpul si cu ce usurinta puteai sa analizezi, direct, fara menajamente pe cei pe care ii stiai sau abia ii cunosteam, cat de mult puteai sa fotografiezi situatii, comportamente, personaje, ai oferit detaliile unui tablou in fiecare zi, ma bucur atat de mult ca am fost partasa la toate astea, ca am gustat o parte din ce a fost atat de frumos din vata ta... nebunia... asta este inca acolo, asteapta sa iti aduci aminte de ea, esti tu, iar toti ceilalti sunt tot ei, nu s-au schimbat, sunt tot ei pe care ii vrem noi si pe care ii luam cu noi in viata sau nu.
Acum am facut cunostinta cu jurnalul tau, imi place cum scrii. Abia astept sa scrii asa mult si intens cum imi povsteai mie orice, despre absolut orice era in jurul nostru, nu e acelasi timp, dar esenta, seva este, iar concizia vine cu maturitatea. Abia astept sa te citesc, dar mai ales vreau sa ne vedem, mi s-a facut si mai dor de tine :)
Poate ca e iar off topic, dar vreau sa iti trimit cateva versuri despre amintiri, care imi plac fff mult:
Cand posomoratul basmu — vechea secolilor straja —
Imi deschide cu chei de-aur si cu-a vorbelor lui vraja
Poarta nalta de la templul unde secolii se torc —
Eu sub arcurile negre, cu stalpi nalti suiti in stele,
Ascultand cu adancime glasul gandurilor mele,
Uriasa roat-a vremii inapoi eu o intorc
Si privesc... Codrii de secoli, oceane de popoare
Se intorc cu repejune ca gandirile ce zboara
Si icoanele-s in lupta — eu privesc si tot privesc
La o piatra ce inseamna a istoriei hotara,
Unde lumea in cai noua, dupa nou cantar masoara —
Acolo imi place roata cate-o clipa s-o opresc!" Memento Mori - M. Eminescu
Te imbratisez si sunt alaturi de tine, hai sa traim viata cu mai multi stropi de nebunie!
:))
Multumesc, Cris ... pentru tot! :-*
... si mie mi-e dor de tine!!!
Trimiteți un comentariu