Dragostea ca un drog

Am stat si m-am gandit si nu o data... care e diferenta intre a iubi nebuneste si a fi drogat? Cum se deosebesc "euforiile"? Adica starile alea de beatitudine in care zbori printre nori si nu mai ai nevoie de nimic altceva! Si nu numai atat. Dar dependenta? Nu e aceeasi? Ca are ca obiect un praf, o seringa, o tigare, un pahar de votca ... sau o persoana ...
Mi-aduc aminte cum era cand am fost indragostita nebuneste... Lasand la o parte multele momente in care ni se aprind calcaiele, am preferat sa ma concentrez pe momentul cand eram indragostita nebuneste si am fost doi. Mi-aduc aminte cum zburam si simteam ca toata lumea e a mea si am curaj si putere sa fac orice. Cum era dupa ce vorbeam la telefon sau dupa ce ne intalneam, ce fericire, ce stare... Exact ca un drogat in starea euforica de dupa administrarea drogului... cand simte ca e in stare de orice. Cum asteptam telefonul sau momentul revederii, cum imi tremurau picioarele, cum mi se incorda stomacul si nu puteam manca nimic, cum traiam numai si numai pentru momentul acela. Iar apoi urma "priza", "injectia" - punctul culminant, cand vorbeam sau ne revedeam si momentele imediat de dupa, cand inca mai simteam euforia momentului anterior. Apoi starea asta trecea si nu-mi mai ajungea "doza". Voiam mai mult. Intotdeauna mai mult. Si in dragoste, ca si la drog, niciodata nu ajungi la doza, cantitatea suficienta, intotdeauna ai sa vrei mai mult. Poate noi dovezi de iubire, poate garantii. Da, mai ales garantii... Nu intelegi ca nu ti le poate da nimeni. Si fiecare moment de nesiguranta se transforma intr-un chin, parca intri in sevraj. Si asa ajungi in iad ...
Apoi, dintr-un motiv sau altul, trebuie sa revii cu picioarele pe pamant si sa renunti la dependenta de celalalt. S-a inventat oare "metadona" pentru dependenta de iubire? Oare o relatie de tranzit? E asta o solutie vreodata?
Pana la urma, tot tu si numai tu te vindeci de orice dependenta. Nu exista retete sau leacuri, in tine trebuie sa gasesti taria de a invinge. De a merge mai departe si de a te schimba in bine. Si de a iubi altfel, mai matur, mai calm, mai realist. Momentul in care iti dai seama ca atat fericirea, cat si nefericirea, se afla in tine, nu in cel de langa tine, oricine ar fi el. Si atunci poti spune ca traiesti cu adevarat viata si ca te bucuri de ea. Atunci cand orice moment petrecut alaturi de cel pe care il iubesti este ca un pahar de bautura pentru un fost alcoolic - te bucuri pur si simplu de el, fara sa simti nevoia acuta de urmatorul!

"O vrei pe Monica?"

Trecand azi, in plimbarea-mi obisnuita spre casa, prin Piata Universitatii, am dat peste un cort de campanie plin de afise care il promovau pe Nati Meir (neinteresant, stiu!) candidat la Presedintia Romaniei, iar dintre ele unul absolut socant de stupid si penibil - "O vrei pe Monica? (dedesubt, poza cu Columbeanca) Voteaza Nati Meir!" Dincolo de marea nedumerire, care mi-a facut ochii cat cepele - "adica le-o da Nati fraierilor care-l voteaza pe Monica o tura sau ce?!!", m-a socat cel mai tare substratul acestui slogan. Toti se chinuie sa-si faca publicitate (sa nu zic campanie inca!) promitand bani europeni, case pentru tineri si alte de-astea. Asta o impinge in fata pe Monica. Sa ce?! Si e socant ca a ales-o pe Monica fosta Gabor, actuala Columbeanu, al carei singur "merit" in viata, in ghilimele, pentru ca e scris ironic, e ca a gasit un nene care putea sa-i fie tata, plin de bani insa, si s-a maritat cu el.
Trist, dureros de trist ...
Trist, pentru ca asta, din punctul meu de vedere, reprezinta o radiografie a societatii romanesti actuale, in care se promoveaza exclusiv non-valorile...
Candva, cand am invatat economia pentru facultate, am citit o fraza, fraza care mi-a revenit in minte acum "Fiecare tara are moneda pe care o merita". Ma gandeam acum la ea... da, Romania are moneda pe care o merita, are economia pe care o merita, are nivelul de trai pe care il merita!
Pentru ca nu putem sa vrem mai mult atata timp cat banul e singurul Dumnezeu la care se inchina majoritatea, atata timp cat "modelele" spre care tind majoritatea adolescentelor si tinerelor sunt aceste asa-zise vedete, cu capul la fel de gol precum buricul pe care si-l afiseaza cu ostentatie!
Cum poate sa mai insemne cultura ceva, atata timp cat in tara asta tot prostul vrea o diploma - de licenta, evident! - care sa-l ajute sa munceasca putin, eventual deloc si pe cat mai multi bani?! Atata timp cat toti prostii, incultii, indivizi care scriu : "face-ti", "sunte-ti", "frumoas-o" sau "v-om merge", nu mai zic de expresii gen "copiii la o prietena" (ca n-a invatat mititelul/mititica in anii de scoala elementara cum se formeaza dativul/genitivul!), toti acestia, desi suna incredibil, au terminat liceul!! Si eventual, unii dintre ei, si vreo facultate pe la vreo particulara, desi nu aveau voie in conditii normale sa promoveze vreodata cele 8 clase elementare!
Pe vremuri, imi aduc aminte, cele doua facultati de care toata lumea vorbea cu respect si admiratie erau Dreptul si Medicina. Se stia ca nu oricine intra acolo si nu oricine le termina. Cand spuneai sunt studenta la Drept sau sunt licentiata in Drept erai privita cu alti ochi... Azi nu mai inseamna nimic, nu mai trezeste nici o reactie, ca atatea blonde stupide si neveste de fotbalisti au facut cica dreptul pe te miri unde, ca nu mai impresioneaza pe nimeni! Mai conteaza ca tu ai facut-o pe aia adevarata, cum s-a exprimat plastic o colega de facultate? Nu, nu mai conteaza, ca sunt destui care au facut meseria de ras!
Si ca vorbisem si de Medicina, mi-aduc aminte o patanie de pe vremea cand eram studenta in Poli - am avut o cadere de calciu si m-am dus cu o colega la un cabinet medical pentru studenti, care, pe vremea aceea, functiona intr-unul din camine. Cautand prin afisele de pe geam unul care sa ne indrume spre cabinet, colega mea a citit cu voce tare unul care spunea ceva de o trimitere. Exact in acel moment, un tip cam la 30 si ceva de ani, care se apropiase de noi intre timp, a exclamat, plin de infatuare "Nu baa, nu-ti trebuie trimitere la generalist, iti trebuie daca vii la mine, la specialist!" Imi era prea rau, ca as fi vrut sa-i dau o replica gen "i-auzi ba dom' doctor, sa mori tu?" M-am abtinut si bine am facut, ca m-as fi coborat prea mult. Si oricum n-ar fi inteles nimic...
Din pacate, toti acesti oameni de care spun au stricat o tara, au stricat niste modele... Nu mai avem acum alte modele "demne" de urmat decat indivizi gen Becali si individe cu jumate de neuron, ce se dezbraca pe scene, podiumuri de moda sau prin reviste. E foarte trist...
Pe vremea bunicilor mei faptul ca bunicul era economist, ca sora bunicii era medic, unchiul profesor universitar - toate astea insemnau ceva si impuneau respect. Ei, ei si parintii lor, au fost generatia care au facut Romania interbelica sa fie "granarul Europei".
Noi, din pacate, facem parte din generatia care au facut Romania coada si rusinea Europei... Cei mai buni dintre noi au plecat si pleaca in continuare spre alte meleaguri, cat mai indepartate, ca sa scape si de stigmatul "capsunarilor proprietari de Audi din Spania" sau al "hotilor, criminali si violatori din Italia". Cativa mai ramanem aici si speram sa schimbam ceva... Dar probabil ca vom pleca si noi, pana la urma...

Vicky Cristina Barcelona

Niciodata nu am scris despre filme pe care le-am vazut, oricat de mult m-au impresionat (si au fost unele care m-au "dat peste cap"!). Pentru ca nu m-am considerat si nu ma consider in continuare in masura sa fac asta.
Acest articol nu se vrea, sub nici o forma, vreo cronica de film, exact din motivul expus mai sus. Doar ca... am vazut filmul asta si m-a impresionat acum si am vrut sa scriu un pic despre asta si despre ce am inteles eu din el, subiectiv vorbind.

Stiam deja ca e suficienta o clipa pentru a schimba tot... pentru a-ti da viata peste cap! N-ai nevoie de o vara intreaga pentru asta. De fapt, daca ma gandesc mai bine, o vara intreaga poate insemna cat o viata de om uneori...
Vicky si Cristina, extrem de diferite, diametral opuse chiar, ajung sa se indragosteasca de acelasi personaj - pana aici nimic nou. Ce mi-a placut e ca filmul e extrem de realist, nu se vrea vreo poveste romantica siropoasa, ca doar e facut de Woody Allen! In final, nimeni nu ramane cu nimeni (de fapt, ba da, Vicky cu sotul ei! :P) si, evident, nimeni nu e pe deplin fericit. Nici macar lamurit cu ce ar vrea, de fapt, de la viata. E crud de real, e evident ca nu exista "retete de fericire", nici romantismul, nici pragmatismul nu te salveaza. Si cu siguranta nici dragostea nebuna! Poate ca e putin prea pesimist - dar cam asta e povestea vietii oricui (si iar imi aduc aminte de Sartre cu "povestea unei vieti, oricare ar fi ea, e povestea unui esec"!) : orice ai face si orice ai avea, niciodata nu esti suficient de multumit sau de fericit, intotdeauna ai sa ai impresia ca-ti lipseste ceva, intotdeauna ai sa plangi dupa altceva ... si, mai ales, intotdeauna ai sa te intrebi : "si daca as fi facut altfel, cum ar fi fost oare acum?" Personajul lui Judy e graitor in sensul asta - intr-o viata aparent perfecta, regreta si plange pasiunea pe care a ratat-o ramanand alaturi de sotul ei pe care "il iubeste, dar nu mai e indragostita de el", regretand ca nu a avut niciodata curajul de a-l parasi. Daca luam o mie de exemple din viata de toate zilele, pot sa povestesc despre muulte femei pe care le cunosc personal si care au avut "curajul" asta! Rezultatul? Au stat si au plans o viata vizavi de "cat de bun era baiatul ala si eu am alergat dupa cai verzi pe pereti!".

E, cam asta e viata si cam asa suntem noi - intotdeauna o sa existe senzatia aia de "am ratat ceva" si "cum ar fi fost daca" ...

Mi-e dor ...

Mi-e dor de mirosul de iarba uda, mirosul acela verde-crud, de iarba proaspata amestecat cu mirosul de ploaie. Mi-e dor de dealurile verzi, molcome, din Ardealul meu, de mirosul de fan batut de soarele verii, de tufele cu mure in care ne bagam pana la gat, cand eram copii, de zmeura pe care o mancam pe fuga, cu urechile ciulite, de groaza "ca vine ursul!"

Mi-e dor de cerul acela albastru, parca infininit, pe care il priveam de pe camp, incercand sa-mi imaginez, cu mintea mea de copil, atunci, unde e Bucurestiul. Atunci imi era dor de Bucuresti, pentru ca imi era dor de mama. Acum imi e dor de Ardealul copilariei mele, unde mergeam vara de vara cu bunicii. De viata aia atat de simpla si atat de calma si linistita. De oamenii de acolo, atat de calzi, atat de diferiti de cei de aici. De campurile unde alergam pana oboseam, fara sa am vreo tinta vreodata. De gradina cu flori colorate a Mariscai. De privelistea de la micul geam al bucatarioarei, de unde vedeam tot dealuri si iar dealuri, atat de frumoase, cu pajisti si paduri... si-mi aduc aminte ca-mi pareau atat de aproape, la o aruncatura de bat si ce mirata am fost cand mi-a spus bunica ca de fapt sunt la sate si sate distanta! 

Cat mi-e de dor sa stau culcata in iarba proaspata, sa-i simt mirosul, sa aud doar zgomotul cosasilor si sa privesc cerul. Si norii albi, pufosi, carora imaginatia mea le dadea atatea forme... Cat de dor imi e de toate astea! Cat de dor imi e de o noapte senina de vara, plina de stele... parca numai acolo am vazut un cer atat de plin de stele! Mi-e dor, mi-e tare dor de toate astea, mi-e dor sa le simt din nou!

In amintirea ta ...

Au trecut multi ani... multi ani de cand ai plecat... Mult prea multi. Dar cati ani ar trece, imaginea ramane la fel de vie, la fel ca sentimentul asta acut de durere si de cat de mult imi lipsesti... Stiu, sunt goluri in viata pe care nu le mai umple nimeni niciodata... Stiu ca nimeni nu m-a mai iubit si n-o sa ma mai iubeasca vreodata cat m-ai iubit tu ... Cel putin nimeni cu aceeasi daruire si rabdare, cu aceeasi blandete si ingaduinta... Cat mi-as dori sa mai fiu fetita din bratele tale! Cat de simple pareau toate lucrurile atunci! Ce lume alba, buna si frumoasa creasesi pentru mine ... apoi ai plecat si abia atunci am vazut ce mare, rea si urata e. Cat mi-as mai dori sa mai traiesc senzatia aia de siguranta, sa stiu ca esti langa mine si nimic rau nu mi se poate intampla vreodata ... Imi e atat de dor de tine ... Au ramas doar amintirile, mereu vii, si stiu ca doar din ele o sa imi mai zambesti vreodata ...