...

Sunt momente in viata in care simti ca ai vrea doar sa te asezi jos si sa mori... Clipe in care am simtit ca viata m-a invins, ca sufletul meu este gol, este vid, un vid care ma absoarbe si pe mine cu totul... Momente in care nimic nu mai parea a avea sens, momente in care nu puteam sa-mi imaginez cum va putea viata mea sa mearga mai departe... momente in care, oricat incercam sa ma stapanesc, lacrimile imi tasneau involuntar din ochi, facandu-ma sa ma intreb de unde mai am atatea lacrimi, ca si cum ar fi fost acolo un izvor se pare nesecat... Momente in care pur si simplu ma opream, cand terminam diversele activitati pe care mi le impuneam, ca sa nu am timp sa ma gandesc, ma opream, priveam pierduta in jurul meu si ma gandeam doar "si acum ... ce?" Momente in care neantul, durerea, intunericul iti pun stapanire pe suflet si parca pe aerul pe care il respiri, momente in care iti dai seama ca nu traiesti, ci existi doar, momente in care sufletul iti devine ceva material, care doare, ustura...

Si, totusi, intotdeauna, dupa toata durerea si tot chinul si sentimentul de inutilitate, de a nu mai putea face nimic ca sa schimbi ceva , atunci cand am fost probabil la granita dintre normalitate (sau ce mai ramasese din ea!) si nebunie, in punctul in care probabil dincolo de depresie o iei razna si nu stii daca mai exista cale de intoarcere, in fiecare din acele momente... m-am gasit pe mine. Mai puternica decat as fi crezut ca pot fi. Si m-am ales pe mine. Am ales sa ma ridic, am ales sa traiesc, am ales sa respir, am ales sa ma bucur de viata, asa cum e ea, cu tot ce mi-a dat, cu tot ce mi-a luat... Am invatat, cu greu, sa ma bucur de ceea ce am trait, chiar daca au fost doar clipe, iar apoi am pierdut si am suferit, decat sa nu fi trait nimic si sa-mi fi petrecut viata ca o planta, fara sa simt nimic. Mi-am ales si imi aleg in continuare viata - viata mea, in care iubesc, sper, lupt si ... uneori castig, alteori pierd... in care sufar, cad, dar ma ridic de fiecare data de jos, ca sa merg mai departe.

Daca ma uit in urma mea, nu cred ca am nimic de regretat ... si asta e un mare balsam pentru sufletul meu! Pentru ca nu m-am impiedicat niciodata de orgolii prostesti sau de gura lumii, mi-am invins mereu teama si am spus sau am facut ceea ce am simtit, nu am jucat teatru, am fost mereu EU! Si pentru toate astea stiu ca daca in viata asta nu o sa fiu fericita, nu o sa fie din vina mea!