Budapesta

Si ma intorc ... asa cum mi-am promis, sa-mi povestesc "aventurile" trecute, in ordine cronologica inversa intamplarii lor. Sar peste episodul din Grecia de anul acesta, Kallithea - Kassandra a fost o mare dezamagire!

Budapesta... plecarea mea la Budapesta pentru revelionul 2007-2008 a fost o decizie de moment, luata intr-o dupa-amiaza de sambata ploioasa de ... cred deja decembrie! Cum in viata multe tin de noroc, norocul a facut si ca agentia prin care plecau prietenii mei sa mai aiba locuri la acelasi hotel! Asa ca ... ii conving si pe ceilalti sa mearga cu trenul (noroc ca se gandeau la masina si nu-si luasera bilete de avion!), cumparam biletele, toate bune si frumoase...
Pana cu vreo saptamana inaintea plecarii! Cand, stupoare, chiar in Ajun de Craciun, ma suna reprezentanta agentiei respective sa-mi spuna, intr-un vartej de cuvinte (Doamne, femeia aia chiar a reusit sa vorbeasca mai repede decat mine!), ca ... s-a intamplat ceva, si anume din motive de "overbooking" nu mai puteam sta la hotelul respectiv, pentru care platisem, ci la altul. Dar ne asigura ea ca este mai bun, chiar daca de aceeasi categorie, ca locatia e mult mai buna, mai "centrala" si ca "ca o sa ne distram foarte bine". Asta cu distratul mi s-a parut cea mai buna dintre toate, parca de agentie depindea cat o sa ne distram noi! In fine, partea mai proasta era ca, desi contrar tuturor principiilor mele si a viziunii despre cum ar trebui sa fie un revelion, acceptasem conditia agentiei de a plati si masa de revelion la restaurantul hotelului. Din punctul meu de vedere, revelionul la Budapesta se simte cel mai bine pe strazi si prin barurile lor, fara o tinta anume, ca doar imi mai facusem un revelion pe acolo prin 2000, cu frati-miu, si a iesit perfect! Dar, cand esti intr-un grup, te supui majoritatii! Si vine bomba - "noul hotel nu are restaurant, trebuie sa mergeti la un restaurant in centru, foarte frumos, luxos (bleah, din punctul meu de vedere!), iar noi va asiguram transportul!" "Si pana acolo si de acolo inapoi?", intreb eu prevazatoare. "Siiiguuur!", vine prompt raspunsul, "si de la hotel catre restaurant, si inapoi la hotel". Buuun. Termin convorbirea, ma duc si iau contractul - il citesc si ... surpriza! Reusisera, cu toata atentia lor, sa-si incalce obligatiile contractuale, orice modificare trebuia anuntata cu minim 15 zile inainte de data excursiei! O sun din nou pe tipa si o anunt, ea nu recunoaste nimic, eu ii spun ca nu e nici o problema, am contractul, nu ma deranjeaza ca au schimbat... cu conditia sa nu fie mai rau. Terminam conversatia in termeni amicali, ea ma asigura din nou ca va fi foarte bine si ca "ne vom distra extraordinar", eu iar ma amuz ...
Mai avem doua zile pana la plecare cand una din prietenele cu care plecam ma anunta ca ... "am vazut la stiri cum i-au jefuit pe unii in trenul de Viena! Au bagat nu stiu ce gaz pe gaura de aerisire, i-au adormit pe aia si le-au furat banii si tot ce aveau de valoare!" Intai incerc sa fac o gluma "e, lasa, poate se gandeau ca aia de mergeau la Viena sunt mai avuti ca noi care mergem la Budapesta!" Nu iese gluma... Pe de-o parte mi se face si mie teama, pe de alta ma gandesc ca totusi suntem in vagonul-cuseta, care e incuiat, ca avem conductor de vagon, care ar trebui sa ne pazeasca (cel putin teoretic!) si ca totusi suntem 6 oameni in cuseta respectiva, dintre care 3 barbati, la naiba!
In fine, vine ziua Z si ne intalnim pe peron, fiecare pregatit - cu banii ascunsi pe te miri unde, de fapt cu putini bani cash, majoritatea pe card, fiecare inarmat cu ce credea - unii cu banda izolatoare pentru gaura de aerisire (o sa murim din lipsa de oxigen, ma gandesc eu!), iar eu cu ... tubul de fixativ de par! Cu dubla intrebuintare - daca apuc, ii pulverizez in ochi (si i-am lipit pe vecie!), daca nu, ii dau cu el in cap, ca e destul de mare! :))
In tren - jucam whist, ne distram, facem deja glume pe seama hotilor (mama, ce-o sa le facem, sa vina numai!), alaturi de noi, in compartimentul vecin se imbata unii ingrozitor, si cu o muzica data la maxim, ne gandim "las' ca daca fac astia asa o galagie, se sperie hotii!", altul din noi mai pesimist - "mai degraba se imbata de tot si adorm pana spre granita cand or veni aia". La un moment dat decidem sa ne culcam totusi. Surpriza - usa de la cuseta nu se incuie! Ne vine o idee fantastica - sa punem scara in usa, daca o vrea vreun hot sa intre, da peste scara, o darama si noi sarim pe el! Planuri mari! Dormim cu lumina aprinsa (ca sa nu pierdem timp sa ne dezmeticim in caz de "ceva" :P) Si culmea, pe la 3 dimineata, incerca unul sa intre peste noi - beat mort, abia tinandu-se pe picioare, cu ... ochelari de soare la ochi (!!) si mirosind ca o distilerie! Deschide usa, da peste scara, eu dorm dusa (m-am trezit dupa, deci n-am apucat sa-mi folosesc fixativul!) si o aud pe prietena mea, din patul de la mijloc spunand tare (si politicos!) "ce doriti?" In momentul imediat urmator de sub mine se aude o injuratura, pe care nu vreau sa o reproduc, iar tipul din patul de jos, sare (cu o agilitatea incredibila la 1,80 si ceva si vreo 90 kg) si ii lipeste o mana in gat, printre "treptele" scarii. Individul pleaca speriat si ... cred ca treaz de-a binelea, mormaind niste scuze. Ramasi singuri, radem de nu mai putem, mai ales de cat de contrastant a sunat acel suav "ce doriti", acompaniat de injuratura celuilalt. "Eee", ii zic colegei mele, "macar tie o sa-ti pastreze o amintire frumoasa!"
Vine dimineata, ajungem in gara, ne distram in continuare de episodul de noaptea trecuta. Ne distram si pe seama noastra, ce ne-am mai stresat ca ne prada hotii! Mai stam vreo jumatate de ora, mai radem, pana ne dam seama ca am inghetat si poate ar fi cazul sa luam ceva sa ajungem la hotel. Imi aduc aminte de ce mi-a spus o prietena de familie, ca trebuie sa iau un anume tramvai si la numai 4 statii e hotelul. Stiu ca trebuie sa coboram la Blaja Luisa Ter. Numai ca... tramvaiul nostru nu exista! Cel putin nu in Keleti! Si atunci realizez ca am uitat sa precizez ca noi ajungem in Keleti, iar respectiva s-a gandit la Gara Nyugati. Alta explicatie nu exista!
Iau harta si incerc sa-mi dau seama pe unde suntem si pe unde ar trebui sa o luam. Vad o strada si imi aduc aminte ca, acasa, cand cautam pe net locatia, am vazut ca respectiva strada o intersecta pe a noastra, cu hotelul. Restul nu sunt foarte convinsi de simtul meu de orientare, asa ca ma duc si intreb la o patiserie. Tipa de acolo "nem tudom", nici engleza, nici franceza! (in romana n-am incercat!) Imi vine ideea salvatoare - ii spun expresia magica "Blaja Luisa ter", ea zambind incepe sa-mi faca semne - inainte, la stanga, la dreapta - e ok, ne-am inteles si asa! Si culmea, dupa ... ceva vreme, chiar nimerim!
Zona... e cam ciudatica, adica din Piata Blaja Luisa, care e ... destul de centrala, urmeaza o strada pe care avem de mers cam 2 statii de tramvai. E, mie strada asta imi aduce aminte de Berceni, zona mai de periferie! La un colt - o carciuma in adevaratul sens al cuvantului, cu indivizi adormiti cu capul pe mese de la 9 dimineata. Incercam sa ne imaginam in ce stadiu vor fi seara! Hotelul e super ok, camerele destul de mari, noroc ca avem fereastra afara, ca erau si camere cu ferestre catre ... interior, adica spre sala unde se ia micul dejun. Si era pe hol un miros de ceai amestecat cu cafea, amestecat cu omleta, amestecat cu dulceata! O nebunie! Singurul lucru care m-a deranjat pe perioada sederii in Budapesta - hotelul plin de rusi. Care beau si canta si tipa indiferent de ora, fara nici o jena! A, si de romani - dar nu chiar genul din Grecia, care tipau "haideti bai ca au adus cartofi!", de m-am simtit ca pe vremuri cand luam ratia de zahar si ulei!
E, si prima zi ne hotaram sa vizitam mall-urile! De fapt, unul singur pentru inceput, ca era destul de mare, si anume West End. Aici - reduceri, totul foarte ieftin, as fi vrut vreo 3 salarii sa am de cheltuit! Afara foarte frig, probabil si noi obositi, nimanui nu-i arde de vizitat nimic. Eu ma stresez mai putin, sunt pentru a treia oara in Budapesta, am avut grija la vizitele anterioare sa vad cam tot ce era de vazut. Si acum mi-ar fi facut placere sa revad anumite locuri, dar nu tin sa fac nota discordanta, in gasca e mai bine. Si stiu din experienta ca multe zone din Budapesta, chiar si in centru, nu sunt foarte sigure dupa caderea intunericului.
A doua zi mergem si vizitam Palatul, urcam cu funicularul, am mai trait experienta, dupa cum spuneam, totusi ramane la fel de frumos. Ne plimbam prin Buda, orasul vechi (noi fiind cazati in Pesta) pana innebunim de frig si ne refugiem la metrou, cu care ajungem in ... urmatorul mall! Adica in doua mall-uri, Mamut I si Mamut II, legate intre ele. Pierdem timpul pana seara acolo, serile jucam whist, na, e iarna si prea multe pe frig nu ne vine sa facem. Si cat mi-am promis ca o sa vin sa vizitez Budapesta si vara sau primavara si numai iarna am ajuns!
A treia zi ne pregatim de Revelion - ultimele detalii! Ne culcam sa fim odihniti dupa-amiaza, ne gandim ce o sa ne mai distram in respectiva noapte, dansam, bem, mancam... Ne trezim, stim ca la 19,30 trebuie sa vina autocarul care sa ne duca la respectivul restaurant, pe la 19,15 suna telefonul din camera. Era Istvan, reprezentantul local al agentiei - foarte suparat ca ne asteapta de 11 minute. Ma uit din nou la ceas. Al meu e 19,16, parca a spus 19,30! Mi se pare culmea. Cand coboram, el comenteaza iritat, eu comentez ca la 19,30 am fost gata :)
Ne imbarcam si plecam. Numai ca ne plimba pe Podul cu Lanturi, se intoarce pe Podul Elisabeta, apoi o ia iarasi spre Buda pe Podul Margareta. Spre ciuda mea, ca se faceau niste pregatiri de revelion pe strazi, exact pe gustul meu, fir-ar el de restaurant! Si ne plimba, si ne plimba ... glumim "astia ne fac si turul orasului bonus!" Pana la urma o ia in sus pe Gelert, spre cetate. Fantastic! Ne lasa undeva la un restaurant in padure, foarte frumoasa locatia, se vede orasul de sus, dar suntem la mama naibii! Coboram, un chelner ne asteapta cu o tava cu pahare cu picior in care surpriza! e palinca, nu sampanie! In fine, i-am auzit pe toti cum intrebau (speriati de "aventura" prin tot orasul) - "dar cum ajungem inapoi?", la care dl. Istvan si cum l-o mai fi chemand raspundea invariabil, zambind, "fiecare pe cont propriu, cu taxiul, puteti sa va cuplati cate 4 persoane, sa fie mai ieftin, ca e cam 25 euro pana la hotel". Ma buseste rasul si ma hotarasc sa raman ultima. Ajunge si la mine, dam noroc, ne ureaza toate cele bune, il intreb si eu zambind (sa nu cumva sa creada ca am tras cu urechea!:P) "si, cum ajungem inapoi la hotel?". El imi pune placa ... iar eu ii zambesc si mai frumos, imi aduc aminte de vorbele mamei tonul face muzica si, pe un ton suav, ii zic "stiti, noi am inteles de la Alina, colega dvs. din Romania, ca autocarul ne va aduce inapoi la hotel". Imi raspunde sec, deranjat de impertinenta mea - "ati fost informati gresit!". Ii adresez cel mai frumos zambet al meu si continui - "Se prea poate, dar stiti, noi am semnat un contract in Romania, iar in respectivul contract drumul meu de la restaurant inapoi la hotel presupunea sa urc niste scari, nicidecum sa ma plimb tot orasul si sa dau 25 euro la taxi. Iar dvs, schimbandu-mi hotelul, trebuia sa-mi asigurati aceleasi conditii. Cred ca realizati ca o sa fie repercusiuni din momentul in care ma voi intoarce in tara." Si ii zambesc in continuare atat de frumos, incat daca ne vedea cineva se gandea ca suntem cei mai buni prieteni! El imi zambeste fortat dintr-o data si zice, pe un ton brusc foarte mieros "Sau putem sa facem altfel - cereti chitanta de la taxi, mergeti cu ea la receptie si va deconteaza si platesc eu apoi, asa e bine?" "Sigur ca da, e prefect", raspund cu acelasi zambet. Imi zambeste in continuare fortat, ridica paharul si spune "noroc, un An nou fericit!", "multumesc, un An nou fericit si dvs.", ii raspund. Cred ca asa se incheiau afacerile si in sanul Mafiei, pe acelasi ton!
La restaurant surpriza, toti de la hotelul asta suntem ingramaditi la aceeasi masa, mai vin si doi tigani, pardon 3, unul cu vioara, unul cu un acordeon si al treilea cu tambalul. Am crezut ca murim! Si langa noi, noroc ca nu prea am avut ce manca, deci nu ne putea salta prea mult mancarea in gat! Mancarea - trei fire, doua paie! "Piesa de rezistenta" a fost o supa de sampanie (serios!), rece si cu un gust... cel putin discutabil, din punctul nostru de vedere. Iar desertul o chestie ca o paine insiropata. Din principiu, nu mananc ce nu-mi place, asa ca rabd. Ma gandesc ca o sa rabd tot anul, daca e sa ma iau dupa superstitii! Asa de mult ne-a placut si asa de bine ne-am distrat, ca la 12,15, dupa ce am ciocnit sampania si ne-a venit taxiul, ne-am intors la hotel val-vartej. Culmea, a costat vreo 15 euro, nu 25, poate pentru ca platea Istvan! Evident, ne-au decontat la receptie, oricum eram pregatiti cu "probe", facusem o fotografie foarte fidela chitantei! Noroc cu gura mea mare (din pacate, doar atunci cand sunt suficient de nervoasa!), ca altfel aveam buzunarele mai "subtiri". Si acum imi vine sa rad de tonul extrem de amiabil si plin de zambet in care s-a desfasurat conversatia mea cu Istvan baci!
La hotel ... ne indopam cu biscuiti si ciocolata, ca muream de foame si ne culcam! Super Revelion! Si se auzea de undeva, prin geamuri, un concert! Aia e, am zis, data viitoare!
A doua zi suntem cam picati (desi nu stiu de ce, de foame poate!). Oricum, a fost ziua in care am fost prezenti la prima ora la micul dejun! Ne ducem apoi cu chiu cu vai sa mai vizitam ceva. Ne plimbam cu metroul galben (linia galbena, de fapt!), cel mai vechi metrou din Budapesta, in care fiecare statie e monument arhitectural, din ce mi s-a povestit. Mergem in Piata Eroilor, imi plac la nebunie statuile de acolo, ai senzatia ca respira si se uita la tine! Dam o raita si pe la Castelul Huniazilor, o reproducere a Castelului lui Iancu de la Hunedoara, si ma amuz (nu pentru prima oara!) - ce tare, la unguri cel mai mare rege al lor ... a fost roman! (Matei Corvin, fiul lui Iancu de la Hunedoara). Oricum, cam totul e inchis, ca pe 1 ianuarie. Un lucru interesant - in timp ce toti ceilalti s-au dus intr-o minicroaziera cu vaporul pe Dunare, eu, care sunt atat de ingrozita de apa, ca am fugit si de la lectiile de inot (bine, de fapt a fost invers, intai am incercat sa invat sa inot si pe urma am devenit ingrozita de apa, dar asta e deja alta poveste!), am ales sa ma plimb prin mall. In care mall, desi toate magazinele inchise, cafenelele erau deschise si era o circulatie, ca pe bulevard! Cand ne-am intalnit, dupa 3 ore, prietenii mi-au povestit amuzati ca s-a dus naiba croaziera, pentru ca s-a stricat motorul vaporasului si a trebuit sa vina sa-i traga un altul. Cred ca mie imi era destinata croaziera aia!
Ultima zi ... ca de obicei, eliberat camere, pierdut vremea, asteptam sa plece trenul. Ajungem in gara, ne urcam in tren, veselie mare, cu o sticla de vin de Tokai, jucam iar whist, unuia dintre baieti i se face rau de la vin, dar rau! Noroc cu mine, care umblu cu "farmacia" si am emetiral in geanta. Se cam duce cheful... asa ca ne culcam. Nu mai izolam nici gaura de aerisire, ca na, ce sa ne mai fure, hainele?! Banii se dusesera!
Cand se face dimineata, parca nu m-as trezi, trag toti de mine, ca ajungem la Bucuresti. Si ma trezesc cu greu, ma pregatesc, imi strang bagajul. In tara, o zapada formidabila! Imi spusese mama la telefon ca au anuntat furtuna toata noaptea, dar parca nici asa nu ma asteptam. Oricum, nu bagam in seama prea mult. Deocamdata! Pentru ca... trenul se opreste la Peris... si sta, si sta... E, poate are intarziere sau asteapta un altul, ne gandim noi, inca rabdatori. Dupa jumate de ora comentam amuzati. Dupa o ora deja nervosi. Trece un conductor - il oprim din goana, de fapt il cam luam pe sus si il intrebam cat mai stationam. Ne raspunde stresat "sa zicem mersi ca mai avem caldura!" Si pleaca. Si noi incepem sa radem, si radem, si radem, dupa care ni se topeste rasul, precum sunetul unui casetofon cu bateriile consumate, ne uitam pe geam, vedem ce e afara, "natura moarta", totul ingropat sub zapada, camp in jur, incepem sa ne uitam unii la altii, parca cu teama, ne uitam la paturi, deja ne ia frigul numai gandind! Incercam sa ne calmam si sa jucam carti. Dupa ce terminam primul joc de whist (in 6!!!), deja ne punem intrebari serioase. Si incepem sa dam telefoane. Intai eu si colega mea sunam la serviciu, sa ia legatura cu cineva din Ministerul Transporturilor sa ne spuna ce naiba e cu trenul. Surpriza - toate trenurile blocate ca au inghetat sinele si din cauza crivatului nu le pot dezgheta, ca ingheata la loc. Poate daca se opreste ninsoarea... Deci, ar trebui sa incepem sa ne rugam! Cei de la minister spun ca daca are cine sa vina dupa noi, sa ne ia, ar fi perfect, trenul nu se stie cand va mai pleca. O varianta ar fi sa o luam pe jos, sa incercam sa iesim in sosea. Dar cu ditai bagajele, soseaua nu se vede, ar cam fi sinucidere curata! Asa ca incepem iar sa dam telefoane, eu la mama, sa sune la presa, ca poate i-ar face pe cei responsabili sa se miste, ceilalti la prieteni si rude, ca poate vin sa ne ia cu masina. La mine, poate sa vina mama ... cu masina de spalat, rad eu! Pana la urma, toata lumea ne convinge sa stam cuminti in tren, nu de alta, dar nimeni nu isi poate scoate masina din parcare, iar soselele sunt varza, nu se circula!
Si asa asteptam cuminti 7 ore! Si inca am avut noroc, cand s-a putut intra in gara, trenul nostru a intrat primul, cu prioritate, ca era international! Spre necazul unora dintr-un tren paralel cu al nostru care, cand au vazut ca plecam, si-au dat in dreptul geamului pantalonii jos, aratandu-le baietilor (ca doar ei au vazut scena!) partea dorsala!
Iar de final - cand am ajuns, in sfarsit, in Gara de Nord - ca la noi! (ca oricat nu-mi place, asta e adevarul) - am coborat din tren intr-o zapada pana la genunchi, fara exagerare! Nimeni nu se straduise sa dea in atatea ore zapada de pe peron! Iar in tren ne-au spus ca procedeul de dezghetare a sinelor nu functioneaza din cauza ninsorii si a vantului. Halal procedeu! Erau, de fapt, femeile de la salubrizare cu ... maturicile, curatau cu greu sinele de zapada!