Am vrut sa scriu asta pentru ca ii sunt recunoscatoare lui Dumnezeu pentru toti prietenii adevarati pe care mi i-a dat. Dincolo de dureri, tristeti, deceptii, inerente oricarei existente, stiu ca Dumnezeu mi-a dat sa am multi oameni carora pot sa le spun din suflet "prieteni" si carora le-a pasat mereu de mine si care mi-au fost alaturi in momente in care, probabil, nici macar eu nu mi-am fost alaturi...
Acest articol e scris pentru ei, ei carora le-a pasat mereu de mine... Pentru cei pentru care am contat mereu cu adevarat, nu numai din varful buzelor ... pentru prieteni care au lasat oricand, orice, inclusiv mancarea in farfurie, pe masa, si au alergat la mine cand am avut o problema, cand m-au simtit trista sau plangand... pentru prieteni care m-au incurajat atunci cand parea ca am ajuns la un capat de drum si nu mai stiam incotro sa o iau... pentru prieteni care au fost alaturi de mine cand sufletul mi se sparsese in mii de cioburi, si l-au adunat si l-au lipit la loc, care au fost acolo si m-au ajutat sa ies din intunericul in care intrasem... pentru prieteni care si-au rupt din timpul lor si au plecat de la serviciu ca sa fie alaturi de mine pe holurile unui spital sau ale vreunei clinici, cand a trebuit sa fac vreo investigatie mai complicata, de care imi era teama... pentru prieteni care au stat si stau in continuare sa ma asculte, atunci cand am nevoie, indiferent cat de mult as bate campii si chiar daca de multe ori repet, poate obsesiv, aceleasi lucruri care ma sperie, ei continua sa fie acolo sa ma asculte, sa ma incurajeze ... Nu stiu daca le-am zis vreodata direct cat de mult inseamna pentru mine si ce trista si goala ar fi viata mea fara ei. Si cat de recunoscatoare sunt pentru ca i-am cunoscut!
Datorita lor... mi-am dat seama ca viata, de fapt, e foarte frumoasa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu