Celor carora le pasa

Am vrut sa scriu asta pentru ca ii sunt recunoscatoare lui Dumnezeu pentru toti prietenii adevarati pe care mi i-a dat. Dincolo de dureri, tristeti, deceptii, inerente oricarei existente, stiu ca Dumnezeu mi-a dat sa am multi oameni carora pot sa le spun din suflet "prieteni" si carora le-a pasat mereu de mine si care mi-au fost alaturi in momente in care, probabil, nici macar eu nu mi-am fost alaturi...
Acest articol e scris pentru ei, ei carora le-a pasat mereu de mine... Pentru cei pentru care am contat mereu cu adevarat, nu numai din varful buzelor ... pentru prieteni care au lasat oricand, orice, inclusiv mancarea in farfurie, pe masa, si au alergat la mine cand am avut o problema, cand m-au simtit trista sau plangand... pentru prieteni care m-au incurajat atunci cand parea ca am ajuns la un capat de drum si nu mai stiam incotro sa o iau... pentru prieteni care au fost alaturi de mine cand sufletul mi se sparsese in mii de cioburi, si l-au adunat si l-au lipit la loc, care au fost acolo si m-au ajutat sa ies din intunericul in care intrasem... pentru prieteni care si-au rupt din timpul lor si au plecat de la serviciu ca sa fie alaturi de mine pe holurile unui spital sau ale vreunei clinici, cand a trebuit sa fac vreo investigatie mai complicata, de care imi era teama... pentru prieteni care au stat si stau in continuare sa ma asculte, atunci cand am nevoie, indiferent cat de mult as bate campii si chiar daca de multe ori repet, poate obsesiv, aceleasi lucruri care ma sperie, ei continua sa fie acolo sa ma asculte, sa ma incurajeze ... Nu stiu daca le-am zis vreodata direct cat de mult inseamna pentru mine si ce trista si goala ar fi viata mea fara ei. Si cat de recunoscatoare sunt pentru ca i-am cunoscut!
Datorita lor... mi-am dat seama ca viata, de fapt, e foarte frumoasa!

O tara de "lupi moralisti"

S-a intamplat ca, total necaracteristic mie, sa citesc presa. Si nu orice, ci un ziar de 2 lei, caruia ii sta in obicei sa prezinte scandaluri si "stiri senzationale", asemanatoare "suratelor" de la ora 5. Prima concluzie: m-am felicitat pentru obiceiul de a nu citi presa. De nici un fel. Nici macar la TV nu ma uit si ma felicit in continuare pentru asta! A doua concluzie - cum am scris si in titlu, suntem o tara de lupi moralisti.
Ca sa explic si de ce am ajuns la aceasta concluzie. Am citit, printre altele, articolul despre inmormantarea lui Mircea Stanescu -rezum pentru cei care nu stiu povestea - e cel care a accidentat mortal un barbat pe trecerea de pietoni in perioada sarbatorilor, dupa care si-a zburat creierii, nemaisuportand presiunea (din partea presei, daca il ascultam pe avocatul sau). Personal, nu cred ca presa l-a facut pe Mircea Stanescu sa-si zboare creierii, pentru ca, totusi, sa fim seriosi, nu te sinucizi numai pentru barfele din ziarele de scandal. Poate n-a suportat ideea ca a omorat un om, poate... habar n-am, in fond nu l-am cunoscut.
Dincolo de faptul ca orice stire privind moartea unui om ma intristeaza, indiferent cine ar fi omul respectiv... am avut (din nou, din nefericire!) curiozitatea de a citi comentariile postate de diversi cititori ai variantei online a respectivului tabloid. Iar aceste comentarii m-au socat profund. Pentru ca, in proportie de 98% (estimare aproximativa!), indivizii acestia s-au exprimat in sensul "o sinucidere de onoare" (exista asa ceva?!) - asta erau cei blanzi, pana la afirmatii de genul "foarte bine ca s-a omorat animalul, s-a facut dreptate", "sa vada si parintii lui cum e sa-ti ingropi copilul" (normal, capra vecinului, desi muuult supradimensionata aici!), "cand l-a omorat pe omul ala nu s-a gandit"... A innebunit lumea! Sa se gandeasca ... la ce?!?! I-a dat in cap, l-a pandit cu masina dupa colt, iar cand a ajuns respectivul pe trecerea de pietoni a calcat acceleratia?! Sa te gandesti presupune premeditare, deja am fi vorbit de un omor calificat, pe cand aici aveam o ucidere din culpa. E adevarat, era vinovat... vinovat ca nu a fost atent, ca nu a redus viteza cand s-a apropiat de trecerea de pietoni. Dar nu a vrut sa omoare un om, de asta sunt sigura! De unde atata spirit justitiar, nu stiu! Si, ooo, Doamne, daca l-am avea atunci cand trebuie, in ce lume buna si perfecta am trai!
Pai daca romanii, preponderent, gandesc asa, deduc de aici ca ei nu incalca nici o lege, nici o regula de conduita morala macar, de moment ce se grabesc sa se bucure de asa-zisa justitie care s-a infaptuit prin moartea unui om, indiferent cine era acel om.
Si atunci stau si ma gandesc de unde sunt atatia descreierati pe soselele patriei, de unde atatia nebuni care gonesc cu muult peste limita de viteza legala, care trec nu numai pe "galben", ci si pe culoarea rosie a semaforului... nemaivorbind ca prioritatea in trafic se acorda in functie de masina, nicicum de regulile de circulatie, pe principiul - "ai BMW, treci frate, ca esti tare, ai Dacie, stai fir-ai sa fii de amarastean, ca acum trec eu!" Nu mai vorbesc de prioritatea acordata pietonilor si, la randul lor, de inconstienta acestora din urma, care ti se arunca in fata masinii ca ... "trebuia sa prind tramvaiul, domne!" sau "am prioritate, e trecere de pietoni!", de parca masina ti se opreste instant cand nebunul se arunca la un metru in fata ta! Pai, in stilul asta, majoritatea dintre noi am fost foarte aproape de a fi niste "criminali ordinari" dupa cum am citit printre comentariile respective, care ar fi trebuit sa dovedim "decenta" de a ne taia venele, ca deh, nu avem toti pistoale!