De ce ți-e frică...

După cum se plângea toata lumea, nu exista examen mai greu decât cel de la materia numită Contracte translative de drepturi. Cică ”la ăsta chiar se pică” (viața și realitatea ne-au arătat că ”se pică” și la celelalte 😁) sau, cum plastic s-a exprimat cineva, ”după examenul de Contracte se termină sesiunea” (nici asta n-a fost chiar așa :P). Cert este că groaza examenului de la Contracte bântuia atât de tare, încât într-o primă programare a examenelor din sesiune pentru examenul ăsta erau păstrate vreo 10 zile, în timp ce pentru cel de la Donații și testamente o zi. Pentru că ”ăla o să fie foarte ușooor”. Nici acolo n-a fost chiar așa... 

Din fericire, la insistențele unora din public, programarea inițială s-a schimbat, așa că am dat examenul de Contracte translative pe 1 februarie și a rămas cel de la Donații și testamente pentru 5 februarie. Absolut decent. Aveam 6 zile înaintea examenului, absolut suficient, având în vedere că, așa cum spusesem și eu, într-un mod foarte optimist, profesorul Dincă poate să ne pice și dacă avem o lună timp pentru învățat.😂

La ultima oră de seminar, dl. Dincă ne spusese că putem intra în examen cu ”absolut toate materialele pe care le dorim, cât timp se află pe suport hartie”. Din experiența mea de viață (chiar și aia de la 20 ani), când un profesor te lasă în examen cu absolut orice material, înseamnă că nu prea ai ce face cu el. 😂 Tot la ultimul seminar, dl. profesor ne povestise foarte amuzat, cum un coleg de la cealaltă grupă l-a întrebat dacă trebuie să învățăm pentru examen și contractele de rentă viageră și contractul de întreținere, despre care nu discutasem în timpul semestrului, iar el i-a răspuns (și aici râdea extrem de încântat😂) ”bineînțeles că nu trebuie să le învățați! Pentru că le-ați învățat deja în anul 3!”😁

Așa că, recunosc, m-am dus extrem de stresată la examen și nici prea sigură pe mine, deși învățasem. Mai mult, pentru cursul și seminarul de Contracte translative, cum am mai spus, citisem tot semestrul, răspunsesem, deci mă gândeam că probabil o să primesc ceva în plus la nota finală. Dar, știam și că ”acel ceva în plus” nu vine peste nota 4. Sau 2. Deci eram stresată. 

Domnul Dincă, pentru prima oară de când îl cunoșteam, a întârziat aproape jumătate de oră (serios, cred că este cel mai punctual profesor din facultate!) După care a intrat extrem de prostdispus (cel puțin în aparență). S-a uitat încruntat peste amfiteatru - nici nu era de mirare, aproape toata lumea se înghesuise pe randurile din spate, cred ca eram vreo 4-5 în primele bănci. Eu mă așezasem relaxată în primul rând din fața catedrei, din mai multe motive: pentru că știam că acolo nu o să se înghesuie nimeni, deci puteam să stau chiar la margine ca să nu deranjez pe nimeni atunci când voiam să predau foaia și să plec, pentru că eram absolut sigură (hahaha) că din locul ăla nu o să mă ridice să mă mute în altă parte, la fel eram de sigură că profesorul nu mănâncă oameni (deci nici un risc să stau în față 😂😂) și, în plus, niciodată în viața mea la vreun examen nu m-am bazat pe altcineva în afara de mine. S-a dovedit că am avut dreptate, pentru că în următoarele 10 minute au avut loc ”permutări” în tot amfiteatrul, pe principiul ”cei din spate vin în față”.  Următoarele 10 minute am fost anunțați că dacă avem telefoanele mobile la noi deja am încălcat Regulamentul studenților în facultatea de drept... și dacă nu dorim să îl încălcăm și mai mult să punem toate telefoanele mobile pe catedră cu fața în jos și închise. A început pelerinajul la catedră... După alte 10 minute, ne-a anunțat că trebuie să fim foarte siguri că nici un telefon nu se va deschide în timpul examenului, pentru că altfel ”eu personal mă voi ocupa de exmatricularea studentului respectiv”. Alte 5 minute de pelerinaj la catedră, pentru că fiecare voia să fie sigur că și-a chiar închis telefonul (inclusiv eu!). După care ne-a anunțat ca vom primi câte o foaie și nu avem voie să scriem răspunsurile decât pe foaia respectivă, care ”vă este arhisuficientă” (n-a fost), orice altă foaie nefiind luată în considerare.  Iar nu în ultimul rând, ni s-a spus că, având în vedere că avem toate materialele la noi, orice interacțiune este interzisă și va fi sancționată ”nu cu exmatricularea de data aceasta, ci cu eliminarea din examen”.  După jumătatea de oră ”administrativă” deja nu mai aveam nicio emoție, eram epuizată psihic și enervată. Tensiunea s-a risipit de tot în momentul în care aplecați asupra foilor primite, într-o liniște mormântală (vezi punctele de mai sus) s-a auzit un sunet de Windows care pornește și toată lumea și-a ridicat privirea șocată, numai că să îl vadă pe dl. Dincă la catedră, cu laptopul deschis și un zambet oarecum vinovat și mâna ridicată în semn de scuze 😄.
Următorul șoc l-am avut după ce am citit întrebările din foaia de examen (4 la număr), pentru că păreau extrem de simple. Adică după ce mi-am prins urechile în spețele prof. Rizoiu, spețele de la examenul de Contracte erau extrem de clar formulate (și scurte, așa cum ne avertizase însuși prof. Rizoiu 😄).  Fix materia discutată la seminare, adică în mintea mea se plimba o singură întrebare - ”de ce se spune că e atât de greu?!” Prima jumătate de oră mi-am pierdut-o incercând să mă prind care e poanta, pe principiul sigur nu se poate să dea fix ce s-a discutat și ce gasești și prin cod/tratate. Până la urmă nu a fost chiar așa usor, pe la subiectul 3 mi-am prins urechile în a doua ipoteză a speței și n-am scris chiar rezolvarea care trebuia, iar la primul subiect se pare că trebuia să faci referire și la o servitute, pe care cred că doar profesorul a identificat-o în speța respectivă, eu n-o vad acolo nici în ziua de azi 😀 (but I'm no genius, so...).
După mai bine de o lună de la examen (eu râdeam că nu ne-a dat rezultatele pe 8 martie, ca să nu ne strice ziua, colegele m-au asigurat că pot sta liniștită, nu se împiedică domnul profesor de asemenea subtilități 😂), în ziua de luni, 11 martie, s-au publicat și rezultatele la Contracte translative de drepturi. Urmarea a fost că am tras involuntar un țipăt care mi-a asurzit parțial colegii de birou și a întors spre mine multe fețe indignate. Luasem 8.

Sesiune, sesiune

Aș putea spune că sesiunea a început într-o zi de vineri. Mai exact pe 18 ianuarie 2019. Pe 21 ianuarie aveam primul examen, la Garanții civile. Simțeam o oarece groază de examenul ăsta, pentru că, na, am mai făcut garanții cândva prin anul II, la sfârșitul Teoriei Obligațiilor și cine naiba punea accent pe ele la momentul ăla, când materia obligațiilor e atât de grea și sunt atatea mai ”importante” de învățat - mai exact, termini cu raspunderea civilă delictuală și transformarea obligațiilor, ajungi la garanții, citești puțin, te gândești că doar n-o să îți cadă tocmai din ele, te întorci la raspunderea civilă delictuală și mai repeți 😂. Cam așa ceva. Și asta chiar dacă profesorul Rizoiu ne-a zis că principala condiție ca să trecem examenul e să ne prezentăm și că el nu e din ăla ”nașpa” care să pice. No, bine.

Mi-a fost clar de la un anumit moment, în timpul semestrului, că nu o să reușesc să învăț în sesiune dacă învăț doar seara acasa. Prin urmare, mi-am luat zile de concediu - de odihnă, fără plată, tot tacâmul. Pentru examenul de luni mi-am luat doar ziua examenului, am zis ca vineri jumatate de zi plus tot weekendul o sa fie suficient. 

Când am ajuns acasă am realizat că e cam dezordine și nu pot să învăț așa. După care m-am apucat să spăl vasele și mi-am dat seama că și scurgătorul de vase ar trebui spălat. Am continuat așa vreo 2 ore. Noroc că era iarnă, că altfel aș fi spălat și geamurile în loc să mă apuc de învățat. Uitasem ca singurele momente în care te apucă dragul de curățenie generală sunt cele în care ești în sesiune. Fix ca la 20 ani!

După care, totuși, m-am apucat de învățat. Și, parcă-parcă, materia nu mai părea așa scârboasă, am făcut și grilele din anii trecuți (ne dăduse modele de subiecte - culmea, unele se repetau), așa că luni înainte de ora 4 (la 6 aveam examen), am început să mă simt chiar încrezătoare în cunoștințele mele.
Prima surpriză - intru în A3 unde aveam examenul și văd o grămadă de fețe necunoscute! Ies afară, convinsă că am greșit sala. Verific pe telefon - examenul trebuia să fie în A3. Intru la loc. Mă uit mai atentă, văd și fețe foarte cunoscute care mă priveau amuzate. Îmi dau seama că nu am greșit amfiteatrul, dar la examen, în sfârșit, au ajuns și ceilalti 25-30 colegi care nu au venit niciodată în timpul semestrului 😁. Mă așez relaxată undeva prin al treilea rând, vine și dl. Rizoiu, începe să ne numere și oftează că suntem numai 49 (trebuia să fim 50). Ne spune să stăm relaxați, subiectele sunt accesibile, avem voie cu codurile, avem timp berechet, să nu ne speriem că speța e foarte lungă, să o citim cu atenție că el vrea răspunsuri scurte și la obiect, și începe să împartă foile...

La ultimul seminar de la Actul juridic civil, cel la care ne-a dat modele de subiecte (și m-a făcut pe mine indirect stupidă 😁), profesorul ne-a zis prima oară să nu ne speriem de speță, că e lungă, dar nu e grea, că ”eu, față de prof. Dincă, dau spețe lungi cu răspunsuri scurte. La el o sa vedeți invers, spețe foarte scurte, la care trebuie să scrieți mult.” E, și în momentul ala o colegă, brusc inspirată, s-a gândit să pună următoarea întrebare: „din experiența dumneavoastră puteți să ne spuneți dacă au fost persoane care nu au terminat niciodată masterul ăsta pentru că nu au trecut de dl. Dincă?” Noi, cei 7 sau 8 studenți prezenți am fost pe jos de râs, dl. Rizoiu a râs, dar parcă nu așa cu poftă, după care, cu o expresie curioaso-amuzantă a întrebat-o „așa tare v-a speriat Răzvan?”. E, cumva în momentul ăla eu am citit în ochii lui, prin spatele ochelarilor, o promisiune făcută lui însuși 😂😂. Și cred că am avut dreptate, pentru că în momentul în care am început să citesc subiectele, mi-a picat fața - grilele ar fi trebuit să aibă o singură variantă de răspuns, de ce mie mi se pare că ar avea mai multe?! 😀 Zău, a zis că o să fie simplu, că el nu e „din ăla nașpa” care pică, tocmai acum l-a apucat??! Panică, panică, panică, peste care o voce interioară îmi șoptea că sunt bătută în cap și nu aveam ce căuta aici! Am pierdut în mod inutil (prea mult) timp prețios la grile, după care mi-a rămas prea puțin pentru speță, speță pe care am citit-o haotic, în timp ce aceeași voce interioară îmi cânta veselă „o să pici, o să pici”. Speța avea o tonă de date, iar eu prea târziu m-am gândit să îmi scriu pe ciornă cronologia evenimentelor, am luat-o pe un fir care s-a dovedit a nu mă duce nicăieri, potrivit codului civil, m-am pălmuit mental că nu  mi-am luat la mine și codul de procedură civilă, înainte să dau foaia am sărit direct la subpunctul care se referea la o scrisoare de garanție bancară (dacă nici aia! 😂), am dat foaia de examen și am ieșit din sală tristă.

Pe hol mulți colegi se plângeau că a fost „nașpa”. Ok, deci nu sunt numai eu nebună. Ori bătută în cap. Ne-am dus la Catedra de drept privat, unde a promis profesorul că afișează baremul după examen - mi-am făcut loc, am calculat, făcusem de 5. Mi-am amintit că a zis ca mai dă ceva și pentru prezența la cursuri/seminare, știam că am prezență, m-am bucurat că am trecut și am plecat acasă, cu promisiunea să învăț mult mai bine pentru examenul de vineri, 25 ianuarie, de la Teoria actului juridic.

Și am învățat. Învățat, învățat, învățat (vorba lui Lenin 😂). Joi terminasem de trecut o dată prin materie și m-am apucat de repetat, vineri am repetat restul, de la 6 după amiaza aveam iar examen. Pe la 5 am zis să plec să fiu devreme la facultate, am chemat un uber și, când să ies din scară, am realizat că e patinoar. Adică nu puteai pune piciorul stâng lângă piciorul drept și să mai și înaintezi. 😐 Când am ajuns pe trotuarul din față de la Drept am simțit că mă trec călduri - acolo picasem cu 2 ani înainte pe gheață de am ajuns la urgențe. Culmea, trotuarul mult mai decent decât mă așteptam. Cand am zis că am scăpat, că intru în curte - surpriză! Curtea facultății oglindă! Vreo 2 portari stăteau relaxați și se uitau la noi, studenții, cum ne pregăteam la fiecare pas de un țukahara cu șurub, urmat de triplu salt 🙈. În dreptul scărilor - o tipă mă privea insistent și zâmbind. M-am gandit - damn it, mă cunoaște, iar eu habar nu am cine e! Nope! Se uita la mine pentru că păream mai sigură pe picioare (bahahaha, dacă ar fi știut!), ca să mă roage să o ajut să urce scările.
Dap, am ajuns la examenul de Teoria actului juridic civil cu o necunoscută ținându-mă de braț pe scări, iar cea mai mare reușită a zilei a fost că am făcut cumva de nu a ajuns niciuna din noi la urgențe în seara aia!

Cred că am așteptat vreo 15 minute după ora 6 să vină profesorul. La un moment dat știu că mi-a zis colega mea „ha ha, noi îl așteptăm aici, iar proful poate zace în vreun sanț cu piciorul rupt, la ce e afară!” Totuși, ușa s-a deschis și a intrat prof. Rizoiu foarte întreg, cu subiectele de examen în mână. Ne-a anunțat că am luat toți la Garanții, iar la Teoria actului juridic nu ar trebui să ne fie frică, pentru că e materia pe care am dat-o la toate examenele de până acum, inclusiv admiterea la master. Nope, nu ne-a fost frică. Cu toate astea, unii dintre noi au picat...

Pentru ca na, dacă Răzvan Dincă ne poate face să ne fie frică de el, de ce nu ar putea și Radu Rizoiu, ce, el e  mai prejos?! 😂

Când s-au afișat rezultatele, am constatat cu surprindere că am luat 6 la Garanții civile (unde sigur am primit ceva pentru prezență) - surpriza plăcută și 7 la Teoria actului juridic civil - surpriza neplăcută. Pentru că, deși toată lumea s-a plâns că la al doilea examen a fost mai greu (unde s-a și picat, cum am spus), mie mi-a parut mai simplu, na, și materia mai prietenoasă, la speță am abordat toate întrebările (mi-am făcut plan cronologic, nu ca prima dată), nu am răspuns fix ca în barem, dar ne spusese că atât timp cât argumentăm, acceptă și o altă rezolvare. E, se pare că abordarea mea nu i-a fost pe plac, pentru că nici măcar ceva în plus pentru prezență nu am mai primit, deși aveam mai multe prezențe la Teoria actului juridic decât la Garanții civile.

Whatever, a trecut. 😁

Drept - Primul semestru de master

Cam în seara în care am ajuns acasă după deschiderea de an universitar (pentru că am mai avut niște treabă de rezolvat, dacă tot aveam o zi de concediu, nu că m-ar fi ținut oamenii ăia în Aulă până seara!) am realizat că o să am o problemă. Sau că am deja o problemă!😀 Și anume cum Sfinte Sisoe o să reușesc zilnic (ZILNIC!) să am programul de la 7 dimineața la 8 seara! M-au ajutat în acest sens și - zice-se - noile reguli Aracis, potrivit cărora, am înțeles, nu mai pot figura mai puțin de 2 ore de seminar. Așa că în zilele în care știam din orarele din anii trecuți că am 2 ore de școală (de exemplu miercurea), acum am descoperit că am 4 ore... Pentru că, na, dacă tot s-a modificat seminarul de la o oră la 2 ore, de ce nu ar face la fel și cursul!

Cea mai amuzantă amintire în sensul ăsta a fost dintr-o dimineață, cred prin a doua sau a treia săptămână de școală, în care, atunci când a sunat ceasul la 5.30 dimineața, am fost ferm convinsă că am să mor de oboseală, iar primul gând care mi-a venit în minte a fost ”yeeey, o sa ma odihnesc!”😂 Yeap, that bad. În același timp, oglinda mi-a reamintit în mod dureros că după o vârstă cearcănele trec mult mai greu ca în tinerețe. Adică deloc.😁

Dincolo de oboseală (și de alte probleme), din octombrie până acum am fost mai fericită decât în toți anii aștia. M-am simțit fericită și când stăteam pe hol la școală și mă uitam pe geam în curte - simplul gând că pot privi din nou același peisaj sau că mă pot plimba pe acele holuri... clar, facultatea asta are încă darul de a-mi picura fericire în suflet!

În prima zi nu s-a facut nici un curs - am fost anunțați  că vom începe cursurile marți.
În mod normal, lunea am avut curs și seminar de Teoria actului juridic civil cu profesorul Radu Rizoiu. Tot cu profesorul Rizoiu aveam curs și miercurea, Garanții civile. E, luni m-am dus eu, nu s-a făcut, miercuri a venit domnul profesor, dar nu am putut eu să ajung, lunea următoare eram plecată din țară, (pentru că vineri, pe 5 octombrie, a fost ziua mea și am zburat la Viena), prin urmare prima oară m-am văzut cu profesorul Rizoiu miercuri, pe 10 octombrie. Când, evident, prezentările fuseseră făcute de mult, așa că aș putea spune că ”necunoscuți” am rămas până la sfârșitul semestrului! 😄 Acum, serios vorbind, deși am frecventat aproape toate cursurile și seminarele (și vorba ceea, la 8 ore pe săptămână pot spune că ne-am întâlnit, nu glumă!), Radu Rizoiu este profesorul cu care am reușit să interacționez cel mai puțin. Nu aș putea să explic de ce. El e o persoană comunicativă. Eu sunt o persoană mai mult decât comunicativă😂. El spunea lucruri foarte interesante și, îmi e mai mult decât evident, că este unul dintre oamenii cu o cultură absolut impresionantă. Cu toate astea, nu am fost pe aceeași lungime de undă, ca să zic așa, cred că am deschis gura de maxim 2 ori pe la seminare (o dată sigur, când a vorbit de scrisoarea de garanție bancară, ca na, dacă nici atunci!),  după care la ultimul seminar, când ne-a arătat exemple de subiecte pentru examenul de Teoria actului juridic civil, mie nu mi-a fost deloc clar un răspuns de la o grilă, am ridicat mâna și i-am zis râzând ”cu riscul de a părea stupidă, eu chiar nu înțeleg de ce e corect răspunsul x”. Domnul Rizoiu a râs și a zis ”da”. Ăăă... da, chiar sunt stupida? Da, e răspunsul x? Mda, am rămas cu întrebarea și cu surpriza aferentă (serios, chiar par stupidă? chiar sunt? 🙈). După care am ajuns la concluzia că nu o fi înțeles ce am spus, poate am vorbit prea încet, na, am și râs oarecum, nu a înțeles că am întrebat, de fapt, pentru că, totuși, chiar nu părea genul de profesor care să jignească pe cineva. Chiar și indirect. Ba chiar părea simpatic. Am rămas și cu regretul că nu am reușit în 8 ore*14 săptămâni să comunic cu el. Poate dacă ajungeam la primul curs...

Cu totul altfel a fost situația la cursul de marți - 4 ore (curs și seminar) de Contracte translative de drepturi cu profesorul Răzvan Dincă. Eram extrem de curioasă să îl cunosc, am auzit o grămadă despre el, în plus pe vremea mea (maică!😀) nu am avut nici o tangență cu el - terminase facultatea de puțin timp, era preparator cred, nu a predat nimic la grupa noastră. Auzisem că e foarte bun - profesor, practician - și extrem de exigent. Prin urmare, m-am pregatit sufletește pentru cele 4 ore. Și de ce am spus că a fost cu totul alta situația? Pentru că, surpriză, domnul Dincă nu a venit!😂 Și-a trimis în schimb asistentul care, pe mine cel puțin, nu m-a impresionat în mod deosebit. La inceput ne-a zis că „l-a insarcinat dl. profesor să ne pună pe fiecare să îi povestim pe scurt despre noi (ca să ne cunoască, să știe ce așteptări avem șamd) și să își noteze despre fiecare”. Ăăă... nu prea mi-am dat seama cum ai putea cunoaște pe cineva prin ”mandatar”, dar whatever... E, eu fugind de la birou, am ajuns aproape la fix, când începea ora, sala deja plină, am găsit loc undeva în spate. Poate sunt eu defectă, dar îmi e greu să vorbesc despre mine unui om pe care nu îl vad - pentru că el a dovedit un profund atașament de scaunul de la catedră (de care a stat lipit tot timpul), iar eu n-am o statură impozantă, prin urmare aveam impresia că vorbesc cu Oz (Vrajitorul din Oz😛). Și cam așa a decurs tot cursul/seminarul. În plus, ne-a ținut 4 ore cu singură pauză mică, pentru că ne-a zis ca încearcă să se lase de fumat, iar eu am crezut că o să mă usuc până ajung la o apă plată (apropo, nu s-a lăsat de fumat nici acum, l-am vazut fumând în curte, deci sacrificiul nostru a fost în van)! O saptămână mai tarziu nu am ajuns eu - abia venisem înapoi de la Viena și eram frântă și chiar și așa aș fi vrut să merg, dar m-am gândit că dacă profesorul iar nu vine, parcă aș putea renunța la încă 4 ore cu asistentul-cel-lipit-de-scaun, așa că nu m-am mai dus. În mod evident (Murphy is alive and kickin' 😝), a venit Dincă! Așa că am ratat cumva o primă întâlnire și cu el, deși nu sunt sigură că s-a mai făcut schimb de curtoazii. M-am dus o săptâmână mai târziu, când amabilitățile se terminaseră de mult, numai bine ca să am impresia că m-a lovit un bloc de beton. Cursul și seminarul de Contracte translative de drepturi se confundă, totul e interactiv, iar dacă nu te pregătești (sau nu esti un geniu bine pregătit de la mama natură) nu ai nicio șansă să înțelegi ceva. Și cu siguranță nu e nici locul ori momentul să dormi liniștit în bancă, dacă asta ți-ai propus, pentru că profesorul clar nu are de gând să poarte un monolog. Eu sigur nu mi-am propus să mă duc undeva ca să dorm, nu de alta, dar puteam dormi bine-mersi și mult mai confortabil la mine acasă, după 9 ore la birou, așa că m-am pus pe citit intensiv în weekend, pentru că a părea tâmpită nu a fost niciodată activitatea mea preferată. Și nu, nici să vorbesc și să spulber orice îndoială nu îmi doream mai  mult! 😁 Prin urmare, după niște prime cursuri/seminare în care mă gândeam că ”eu n-o să termin niciodată masterul ăsta, cine naiba m-a pus, acum o să mi se ducă self-esteem-ul sub nivelul mării!” și ”dar de ce pisici nu poate să predea ceva înainte sau să ne dea o bibliografie sau să ne spună ce avem de citit pentru seminarul următor” (cum făcea Rizoiu), am realizat că deveniseră cursurile/seminarele mele preferate, iar dacă după celelalte materii plecam spre casă frântă (na, trezit la 5.30 dimineata, la 7 eram la birou, 8  ore jumate pe acolo, la 16 la facultate), după orele de marți cu profesorul Dincă aveam o energie fantastică, de mă gândeam că aș putea să mă duc în Centrul vechi și să stau și într-un club până dimineața, ca la 20 ani! Trăgând linie, a fost profesorul de la care am învățat cel mai mult, metoda lui de predare e clar superioară celei clasice (mai ales dacă te duci la master pentru că vrei să înveți, nu pentru că mai vrei să fii student un an, să îți mai dea părinții bani și să te mai alegi cu o diplomă, care oricum nu îți ajută la nimic), iar exigența lui, legendară deja, aș zice că pleacă de la faptul că el e genial și îi privește pe toți de la nivelul lui, prin urmare cred că i se pare că studenții nu vor, nu fac eforturi suficiente să se ridice la nivelul ăla, nu că n-ar putea să o facă. Așa că, pot spune, după primul semestru de master, că Răzvan Dincă a devenit profesorul meu preferat. În plus, am apreciat enorm la el disponibilitatea - de fiecare dată când am avut ceva de întrebat, chiar dacă era după ce se terminase ora și, deci, pe timpul lui, neplătit, a avut răbdarea să stea și să îmi explice orice, oricât, până am înțeles, fără să se grăbească, să dea semne de nerăbdare, enervare sau plictis ori să își strângă lucrurile în timp ce vorbea cu mine.
Una din cele mai simpatice amintiri cu domnul profesor Dincă este de la primul curs la care am reușit să ne întâlnim (hahaha). Practic, de la 2 la 4 era un seminar cu grupa 1, din care făceam parte și eu, de la 4 la 6 curs cu toată lumea, iar de la 6 la 8 seminar cu cealaltă grupă. E, eu, neavând cum să ajung de la 2 la 4, am vrut să îl rog să mă primească la seminare o dată cu grupa cealaltă, de la 6 la 8. Prin urmare, la finalul cursului, eu, auzind că le-a spus colegilor ca de acum înainte toată lumea să vină la seminar potrivit orarului, m-am gândit cum să îl abordez pe domnul profesor, astfel încât să îl fac să înțeleagă că nu e un moft, eu chiar nu am cum ajunge de la ora 2. Așa că, în momentul în care a terminat cursul, eu, făcându-mi loc printre colegii de la prima grupă care își strângeau lucrurile, m-am proptit în fața profesorului și, lovită brusc de inspirație, m-am gândit că rugămintea mea ar avea o mai mare greutate dacă încep în felul următor: ”domnule profesor, știți, eu am terminat facultatea asta acum mai mulți ani”, după care mi s-a părut că nu am accentuat suficient de tare, așa că am continuat ”acum mult mai mulți ani”. Fața profesorului - priceless! - cred că își mușca limba să nu-l bușească râsul, în același timp chinuindu-se să înțeleagă unde mama naibii vreau să ajung cu așa o introducere!

După ziua de miercuri, în care am avut, cum am zis, Garanții civile tot cu Radu Rizoiu, venea ziua de joi. E ziua de joi avea ceva aparte. Pentru că, atunci când m-am gândit să mă duc să dau examen la master în facultate, m-am gandit la cei 2 profesori preferați ai mei din vremea când eram studentă. Na, au fost foarte mulți profesori care mi-au plăcut mult, aș spune chiar că majoritatea, dar preferați îmi rămăseseră doi - profesorul Valerian Cioclei, cu care am făcut cursurile de Criminologie și Drept penal - partea specială și profesorul Romeo Popescu, cu care am făcut Dreptul Proprietății Intelectuale în anul 2 și la ale cărui cursuri de Succesiuni de la seria III ne strecuram în anul 3 (despre cursurile seriei mele de Contracte speciale și Succesiuni aș prefera să nu vorbesc!😞). Cum am ajuns să aleg un master în care să aprofundez drept civil am mai spus deja, prin urmare am vrut să fiu sigură că o să îmi predea măcar la o materie unul dintre cei doi profesori preferați ai mei. Și am reușit - joia am avut curs și seminar de Donații și Testamente cu profesorul Romeo Popescu. Din fericire, și partea din tot dreptul civil care mi-a plăcut cel mai mult întotdeauna. Din păcate, singurul curs din programa de master care a rămas cu o oră! Bine, și 2 ore de seminar, dar în total cel mai scurt dintre toate. Cred că e profesorul pe care eu l-am ”chinuit” cel mai tare, pentru că, fiind materia care îmi plăcea cel mai mult, am pus o grămadă de întrebări, nu am lipsit de la niciun curs și niciun seminar, iar, în plus, mi-am ales și lucrarea de disertație la domnul profesor și m-am străduit să fiu foarte conștiincioasă, așa că, la final, cred că profesorul Romeo Popescu ajunsese să-și dorească să fugă undeva departe numai când mă vedea pe holul facultății!😂

Vinerea, cea din urmă zi din săptămâna ”școlară”, am avut curs și seminar de Regimuri Matrimoniale. Cursul de la 2 - lucky me, că vinerea terminam la ora 1 serviciul, că altfel nu aș fi avut nicio șansă să ajung vreodată. Cursul îl făceam cu doamna profesor Marieta Avram, iar seminarul cu doamna profesor Cristina Nicolescu, fix aceeași formulă în care făceam Dreptul familiei în anul 3 (asta nostalgie!😊) Doamna Marieta Avram predă cursuri frumoase și relaxate, iar despre doamna Nicolescu, ce să spun - era seminarul la care discutam spețe de plăcere. Cred că o să râd multă vreme de acum încolo aducându-mi aminte de speța cu A (un el) care (după ce în prealabil se căsătoriseră și își aleseseră un anume regim matrimonial), divorțând de B (o ea), după ce își pun problema cum să împartă bunurile dobândite în timpul căsătoriei, pleacă la un turneu de tenis și îl cunoaște pe C, prilej cu care ajunge la concluzia că tot bărbații sunt mai buni! 😂😂

Despre sesiune și alte aventuri, cu altă ocazie.😀

Back to school :D

Yeap. Dorul de facultate m-a readus la scoala, dupa 14 ani. Sau 15? Na, depinde de cand calculez - de cand eram anul 4 sau de cand am terminat-o. Oricum nu e mare deosebire. 🙈

Ma cam chinuia gandul de aproape un an. Sa incerc sa schimb ceva. Sa o iau de la capat.  Ca au trecut prea multi ani si parca m-am plafonat (doar parca? 😒). Ca mi-am dorit ceva, acum multi ani, si n-am reusit si am lasat-o balta. Si poate nu mi-am dorit destul, ca stii vorba aia „daca vrei destul vei gasi o cale, daca nu vei gasi o scuza” sau cam asa ceva. A, si gandul ca am avut profesori fantastici si n-am stiut sa profit de asta destul. Cam toate adunate. 

Intai, prin ianuarie, de pe 2 (parol!), am inceput sa citesc civilul de anul I. Pfooa, mi s-a parut fantastic. O mica problema - era Civilul lui Boroi, scris pe vremea mea (maica 😁), deci pe vechiul cod. In paralel, cautam si prin cod (ala nou) - cam cand am descoperit ca eroarea de drept poate fi invocata acum, in anumite conditii, ce-i drept, mi-a dat cu ”eroare” 😂. Am pus mana pe o carte de civil scrisa de cineva de la o facultate particulara. Cumplit scrisa. Dupa o luna am realizat ca n-am ajuns la capitolul 2. Deci, ca n-o sa fac mare branza daca ma apuc sa invat asa, de amorul artei, ca sa dau vreun examen de admitere. Asa ca am schimbat tactica. Am amanat examenul de admitere la INM si l-am inlocuit cu examenul de admitere la master. Master de Drept Privat. De ce? Pentru ca pe mine civilul ma ingroapa, nu penalul. Si pentru ca in penal mai am o diploma de studii postuniversitare, din 2005, la Academia de Politie. Inca nu m-am dus sa-mi ridic diploma de acolo, cam asa mult a contat in toti anii astia. 

Buun, si daca m-am hotarat, am luat frumos materia din programa si m-am apucat de invatat. Cu Noul Cod Civil comentat si adnotat de data asta, nu cu cai verzi pe pereti. Dupa ce am trecut prima data prin materie, m-am apucat sa fac grilele de anul trecut. Si am facut cam de 5. Moment in care am realizat ca invatatul dupa o varsta nu mai e ca la 20 ani... (insert sad emoticon here) 

Asa ca m-am apucat de invatat mai serios, ca deh, vine tineretul din urma si concurenta e acerba. Prin urmare, mi-am pus codul pe kindle si am invatat si la plaja vara asta. 

Stiu, Codul nu se vede in poza - pentru ca era sub umbrela, cu mine 😎

Nu zic ce emotii am avut, ca aproape n-am dormit in noaptea de 11 spre 12 septembrie. Sau sentimentul pe care l-am avut urcand scarile in ziua examenului - priceless! In timp ce asteptam sa intram toti in A5 (fost Cantemir, actual Statescu), unde s-a dat examenul de admitere, incercam sa nu ma gandesc cat de batrana oi arata eu pe langa ceilalti candidati. Cand doamna Nicolescu, cu care am facut seminarele de dreptul familiei in 2003, si care a facut prezenta si ne-a impartit legitimatiile de examen mi-a zis ”domnisoara”, mi-am zis in gand ”o, da, I'm still in my 20's😎!”

Un raspuns corect m-a despartit de locurile de la buget (multumesc pe aceasta cale domnului ministru Pamblica, pentru ca a taiat Universitatii locurile bugetate la master!), dar important e cand ajungi unde ti-ai dorit, chiar daca portofelul (sau contul) iti e mai usor cu vreo 3800 lei. 

Asa ca pe 1 octombrie, la ora 10, m-am dus la deschiderea anului universitar, in Aula Magna. Dupa 15 ani, prima deschidere de an universitar. Vremea se schimbase radical cu o zi inainte, asa ca am renuntat la rochie si m-am imbracat cuminte in pantaloni si pulover. Nu toata lumea a fost, insa, se pare, pregatita sa renunte la outfitul dorit. Pentru ca am vazut o simfonie de stiluri si culori pe treptele facultatii - asta in conditiile in care afara realfeel-ul era de 1 (unul) grad! Cu plus, ce-i drept. Rochii de voal combinate cu ciorapi grosi si bocanci, sandale ce etalau degete vinete sau - preferata mea - o rochie alba vaporoasa, purtata cu dres negru opac, bocanci negri si o geaca galbena. Nici baietii nu au fost mai prejos - varietati de costum cu dungi stil pijama si pantofi cu catarama. In plus, am vazut mai multe glezne masculine decat mi-as fi dorit sa vad in aceasta viata! Deh, cand te duci la 30+ din nou la facultate, te simti ca tanti Aglaia la masa de duminica in familie - ”pe vremea mea, maica...” 😂

Tot pe vremea mea - se vorbea in romana la deschiderea anului universitar. Acum - preponderent in franceza, pentru ca venise ambasadoarea Frantei la ceremonie si deh, noblesse oblige. Avand in vedere ca franceza mea in prezent se limiteaza la conjugarea verbelor auxiliare la indicativ prezent, e de la sine inteles cam cat de captivant a fost discursul. Noroc ca n-a durat mult. 

Premiul zilei - cu coronita - l-a primit soferul de la uber cu care m-am dus la facultate. Cand a facut stanga pe Podul Hasdeu, ca sa poata intra pe Bd. Kogalniceanu, m-a intrebat complice ”Sunteti cumva profesoara aici, la Drept?” 😁 Nu m-am putut hotari daca ar trebui sa ma bucur ca par a avea prestanta unei profesoare de la Drept sau sa simt din plin ecoul loviturii de tigaie in cap?😕

Fotoliul

In casa in care am crescut, casa bunicilor mei, exista un fotoliu, in sufragerie, la geam. Un fotoliu mare, cu arcuri, extensibil, cu brate din lemn si tapiterie verde. Bunicul meu l-a cumparat de la cineva cand eu aveam vreo 4 ani, parca, iar de atunci, timp de vreo 20 ani, fotoliul nu s-a miscat din locul lui de la geam.

Cand eram mica, intram in el cu totul, ma puteam culca pe el linistita, fara sa fie facut pat.

Un pic mai tarziu, peste cativa ani, ma rugam de ei sa il faca pat sa dorm pe el (eu dormeam de obicei cu bunica, pe recamierul din dormitor), pentru ca aveam impresia ca dorm in tren. Sau in avion, asa imi imaginam eu, copil, ca se doarme in avion.

Niste ani si mai tarziu, adolescenta, ma asezam pe el, imi trageam picioarele si imi strangeam genunchii la piept de fiecare data cand simteam ca ma apasa ceva. Acolo stateam si invatam cand mergeam la ei intr-o pauza mai mare intre ore la liceu, intr-a 10-a, pentru ca lumina venea din partea stanga, direct pe geam si era cel mai bun loc.

Apoi, la inceputul clasei a 11-a, bunicul meu a murit si cu el o parte din lumea mea... Mult timp dupa, cand mergeam la bunica, ma asezam pe fotoliu, in aceeasi pozitie, imi luam genunchii in brate si ma gandeam la toate, la dorul de el, de viata dinainte, la copilarie...

In facultate deja, de fiecare data cand ma simteam trista, acolo, ma duceam pe fotoliu. Bunica se aseza pe canapea si stateam amandoua in tacere, asa. In anul I, cand mama era in spital si eu am stat doua saptamani cu bunica-mea, acolo, pe fotoliul vechi, stateam si invatam pentru seminare, acolo imi traiam spaimele, in tacere, fara sa plang, pentru ca imi era groaza ca mama ar putea sa aiba ceva mai grav si nu voiam sa o sperii si pe bunica-mea.

Mama a fost bine, ”a scapat” doar cu o hernie de disc... Anii au trecut, eu am terminat facultatea, canapeaua si fotoliul copilariei mele au fost schimbate cu o canapea si 3 fotolii mult mai noi, de la matusa-mea. Bunica a imbatranit si nu a mai putut sa stea singura in casa, s-a mutat cu mama. Niste ani mai tarziu dupa, am renovat apartamentul copilariei mele si m-am mutat in el.

In locul de la geam e o canapea mare si, fix in locul fotoliului, e sezlongul canapelei. Si acum, dupa atatia ani, ala e locul meu preferat. Si, totusi, dupa atatia ani, de fiecare data cand ma simt trista, cand se aduna gandurile sau cand simt cum ceva se prabuseste in mine, cand inchid ochii, vad fotoliul. Ma gandesc ca o sa ajung acasa, ma ghemuiesc, imi stang genunchii la piept si o sa ma simt mai bine. Dar cand inchid ochii, nu vad canapeaua mea mare, noua, confortabila. Vad fotoliul vechi, cu tapiterie verde, al copilariei mele. Si ma vad pe mine copil, copilul care se strangea ghem, cu genunchii la piept, pe acel fotoliu.